Cunoaste lumea

Noutăți

A început invazia? O barcă cu 70 de imigranți ilegali a ajuns aseară la Mangalia. A doua în doar câteva zile. VIDEO

  •  
  •  
  •  

Digi 24.ro: Poliţiştii de frontieră ai Gărzii de Coastă au interceptat, duminică seară, un pescador suspect în Marea Neagră, pe direcţia municipiului Mangalia, la bordul căruia se aflau zeci de migranţi. În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră români au stabilit că este vorba despre 70 de persoane, între care 23 de copii, care intenţionau să ajungă ilegal în România.

Imediat, Garda de Coastă a dispus de urgenţă efectuarea unei misiuni cu două nave din cadrul Grupului de Nave Mangalia şi Constanţa pentru identificarea ambarcaţiunii suspecte, în urma căreia s-a stabilit că la bordul acesteia se află zeci  de migranţi.

La nivelul MRCC Constanţa s-a iniţiat intervenţia de salvare pe mare S.A.R. (Search and Rescue), iar navele Gărzii de Coastă au intervenit şi escortat ambarcaţiunea spre sediul Grupului de Nave Mangalia. Poliţiştii de frontieră români continuă cercetările în acest caz.

 

În cadrul verificărilor preliminare în cazul pescadorului interceptat de poliţiştii de frontieră români seara trecută în apropierea ţărmului românesc al Mării Negre s-a constatat că este vorba despre 70 de persoane, 23 de copii, 12 femei şi 35 de bărbaţi, care intenţionau să ajungă în mod ilegal în ţara noastră.

Persoanele respective au fost debarcate în siguranţă în portul din Mangalia, iar după acordarea de asistenţă şi îngrijiri medicale de specialitate, cercetările vor fi făcute sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta.

Sursa: Digi24.ro


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

17 Comments on A început invazia? O barcă cu 70 de imigranți ilegali a ajuns aseară la Mangalia. A doua în doar câteva zile. VIDEO

  1. De ajuns sa auda aia ca Politia de frontiera romana ii escorteaza in siguranta pana la malul romanesc unde li se acorda ingrijiri si sa vezi in cateva luni cum vin cu sutele pe zi. Hai cu moscheea aia odata …ca sa nu se roage saracii oameni pe strada ca in tarile din vest.

  2. Sa inteleg ca au navigat cu barcuta aia din Siria pana in Mangalia?
    Paza de coasta a Greciei si a Turciei sunt in concediu ?
    Cum au trecut de Stramtoarea Dardanele si Bosfor care sunt super monitorizate de turci?
    Parerea mea este ca au fost adusi cu buna stiinta.
    Traiasca conducatorii nostrii iubiti.Sai arza focul iadului.

    • In mod sigur au fost adusi cu buna stiinta! // 22 august 2017 at 1:24 // Răspunde

      In mod sigur au fost adusi cu buna stiinta!
      Este interesant cum Greciei nu i se mai cere sa-si plateasca datoriile de cind Grecia nu se mai opune migranţilor!

      Ar trebui cei interesati de scotul de la Deveselu sa asigure o paza serioasa la MAREA NEAGRA pentru ca pe aici pot patrunde teroristi in scopul de a distruge scotul!!!!

  3. Intrebarea cinica este daca se justifica salvarea acestora (inclusiv copii) stiind ca unul din 100 de imigranti este islamist care o sa comita atcuri teoriste ce se vor solda cu moartea inclusiv a romanilor….

  4. Vom afirma în mod deschis identitatea noastră cu rasele din Africa şi Asia. Pot afirma cu siguranţă că ultima generaţie de copii albi se naşte acum. Comisiile noastre de control vor interzice albilor, în interesul păcii şi al eliminării tensiunilor inter-rasiale, să se împerecheze cu albi.

    Femeia albă trebuie să se împreuneze cu membri ai raselor negre,bărbatul alb cu femei negre. În felul acesta, rasa albă va dispărea, pentru că amestecarea negrului cu albul înseamnă sfârşitul omului alb şi cel mai sângeros inamic al nostru va deveni amintire.” –
    În ziarul suedez Nya Dagbladet, din 9 martie 2014.

    Incitarea la disparitie a popoarelor autohtone din Europe se regăseşte şi la baza invitaţiilor constante ale ONU de a gazdui milioanele de imigranţi pentru a compensa scăzuta natalitate europeană.

    ` Conform raportului difuzat la începutul noului mileniu, Ianuarie 2000, pe nume „Population division” al Naţiunilor Unite la NewYork, intitulat: „Emigrări de schimb: o soluţie pentru populaţiile în declin şi îmbătrânite, Europa ar avea nevoie până în 2025 de 159 de milioane de imigraţi.”

    Rămâne un enorm dubiu: cum e posibilă o estimare atât de precisă dacă imigrarea nu este un plan stabilit în jurul mesei. Dacă privim în jur in Europa de azi, observam ca planul, pare că s-a realizat deja aproape în întregime.

    Războiul demografic din Europa e la apogeul sau, iar extinctia popoarelor autohtone ale Europei pare mai aproape ca oricand: In 15 ani, jumatate din populatia Europei vor fi musulmani.
    Asta fara imigratia masiva de azi, a sute de mii daca nu chiar milioane de imigranti care bat deja la usa Europei, in aceste zile. Suntem martorii deprecierii Europei.

    Axioma „Noii Civilizaţii” susţinută de evangelizatorii Mentalităţii Multiculturale, e
    adeziunea la amestecul etnic forţat. Europenii sunt naufragiaţi în metisism, scufundaţi în valurile de imigraţi afro-asiatici.

    Sub dubla presiune a ignoranţei populaţiilor locale care nu sunt corect informate de dezastru demografic in care sunt tarate iar pe de alta parte sub presiunea smecheriilor „umanitare” propagate zilnic de organizatiile si ONG-urile bine sponzorizate de peste ocean precum si a apelurilor „la solidaritatea si umanitate” lansate continuu de mijloacele de comunicare în masă – se urmareste acceptarea „ca necesitate umanitara” a colonizarii Europei cu milioane de imigranti.

  5. Si ca sa fim bine intelesi si sa nu dam loc la false interpretari, afirmam deschis ca IMIGRANTII (proveniti din tarile distruse de razboaie si „revolutii”, razboaie si „revolutii” programate „de aceeasi” care au programat si acest Exod), sunt VICTIME, la fel cum suntem si noi AUTOHTONII.

    In acelasi timp, se urmareste a se impune europenilor o ideologie care le neaga propriile origini si prin care se incearca distrugerea propriei lor identitati etnice, istorice si culturale.
    A-ti conserva identitatea etnica, istorica si culturala e un drept al oricarui popor si al oricarui grup etnic. Aceasta conservare a propriei identitati nu presupune in sine,
    atacarea vreunui unui alt grup etnic.

    Cei care incearca sa insinueze acest lucru sunt mincinosi si o fac fiind rau intentionati. Motivul care ii mana este ura lor fata de identitatea etnica, istorica si culturala a altor popoare.

    Dimpotriva, conservarea propriei identitati etnice, istorice si culturale impune, pe principiul simetriei, sustinerea si conservarea identitatilor oricaror altor popoare si ale oricaror altor grupuri etnice.

    Prin urmare toti cei care califica drept „xenofobie, extremism, etc…”, dreptul inalienabil al fiecarui popor de a-si conserva identitatea etnica, istorica si culturala nu fac decat sa atace cu ura acel popor, nu fac decat sa se dedea ei insisi la actiuni pline de ura, xenofobie si rasism impotriva acelui popor.

    In lunga lista a acestor organizatii intalnim in primul rand organizatiile si ONG-uri de extrema stanga: comuniste, anarhiste, trotskiste, ecologiste, libertariene, progresiste, etc…multe dintre ele foarte bine finantate de miliardari ca Soros, miliardari care si-au cladit averea prin falimente si prabusiri ale monedelor si titlurilor de stat nationale, adica miliardari care au adus saracie si suferinta popoarelor si care numai „binefacatori ai celor multi de pe aceasta planeta” nu sunt.

    Susţinătorii Globalizării se obosesc să ne convingă că a renunţa la identitatea noastră „e un act progresist şi umanitar”, că a incerca sa-ti pastrezi identitatea e „rasism”si ca pastrarea identitatii culturale, istorice si nationale „e o idee extremista si complet greşita”, si fac asta doar pentru căvor ca noi să devenim doar nişte cetateni orbi care sa consumam ceea ce ni se ofera atat mental cat si material.

    Este exact ceea ce propune si ziarul german „Der Spiegel” in aceste zile – pentru Europa de Est: Cu ce propaganda incearca Germania sa scape de o parte din refugiati si sa-i redistribuie fara voia acestora, in Europa de Est.

    ‘Der Spiegel’: ”Imigrația: Europa de Est ratează o oportunitate”. Mai mult, cancelarul german, Angela Merkel ameninta statele Uniunii cu „actionarea lor in justitie si cu procese europene” daca nu vor accepta COTELE OBLIGATORII cu mii de imigranti, cote fixate de Germania si de Uniunea Europeana pentru fiecare stat European. Ceea ce rămâne sigur e că scăzuta natalitate ar putea fi uşor inversată prin măsuri potrivite care să susţină familiile. Numai ca masurile economice si politice care se iau sunt exact contrare.

    SITUATIA DEPOPULARII MASIVE A ROMANIEI SI A EUROPEI DE EST IN
    ULTIMII 25 DE ANI PRIN PAUPERIZAREA POPULATIEI PRECUM SI URIASUL
    INFLUX DE IMIGRANTI CARE SE PREGATESTE ACUM SA FIE TRIMIS IN TARILE
    EUROPENE , SUNT FAPTE INCONTESTABILE IN ACEST SENS._

    Cazul Romaniei care a cunoscut cel mai mare exod din istoria sa cu 4milioane de romani plecati si cu o scadere a populatiei de 13% la fiecare 10 ani este relevant.
    Dupa 2100, daca actualele trenduri se mentin, Romanii vor ajunge o MINORITATE de doar 20%, in propria lor tara. Si asta fara sa luam in considerare marile fluxuri migratoare de care vorbim..

    Oricum am lua-o fenomenul este echivalent cu o epurare etnica.
    La fel de sigur este că patrimoniul genetic european nu se poate proteja prin introducerea unui patrimoniu genetic diferit, ci doar se accelerează dispariţia acestuia.

    SINGURUL SCOP AL ACESTOR MĂSURI E CEL DE A DENATURA COMPLET POPOARELE, TRANSFORMÂNDU-LE ÎNTR-O MASĂ DE INDIVIZI FĂRĂ NICIO COEZIUNE ETNICĂ, ISTORICĂ ŞI CULTURALĂ. “ Așa că atenție MARE spre năvala imigranților și la politicile guvernanților, da?

  6. Inimaginabil!
    Celelalte, nu vi s-au părut de bun augur?!?
    Pe zi ce trece, rămân uimită în privința acceptării/neacceptării unor comentarii, chiar VALABILE!

    • Daniel Roxin // 22 august 2017 at 23:03 // Răspunde

      Nu puteti publica romane in loc de comentarii. Asta e problema. Comentariile dv erau de 10 ori mai lungi decat articolul… Nu are nimeni timp sa stea sa le citeasca pt a le aproba!

  7. Sigur!
    Mai mult de 5 minute DE CITIT, nu lua!
    Și-apoi, explica din aproape-n aproape UN MARE ADEVĂR în privința politicilor tembele de primire a imigranților, un efort făcut de cineva, care a făcut traducerea și transcriptul totodată!
    Nu-i bai!
    E mai bine ca românii să bâjbâie în întuneric…NE MERITĂM SOARTA!
    LA REVEDERE!

  8. Multi idioti au incercat sa cucereasca lumea de-a lungul istoriei,si nu a reusit nici unul.Nici de acum inainte nu va reusi.Asta nu inseamna ca nu trebuie sa fim atenti la ce se pregateste!

  9. Ionuț Anghel // 9 februarie 2020 at 10:02 // Răspunde

    Daniel Roxin (cel le care îl știu de la Nasul TV – daca el este moderatorul comentariilor?), NU îmi vine să cred că ai sters (sau nu ai lăsat comentariile) Magdei, care sunt AUR CURAT. Daca tu ești acel Daniel Roxin, NU-MI vine să cred că văd ignoranta inclusiv din partea ta!! Sau ești invidios că sunt alții care știu mai bine și mai multe decât tine despre acest subiect? In 2100 românii vor fi o minoritate in propria lor țară, iar tu ștergi informațiile de aur și îi unice ale Magdei?
    Deci nu-mi vine să cred!!!

  10. Domnul meu, scuze că am scris alambicat, eram absorbit de cat de interesante erau comentariile și am scris cu frustrare, oarecum dezamăgit, pentru că mie îmi place foarte mult de Daniel Roxin. Apropo, eu nu consum alcool.

    Asadar,
    Înțeleg că articolul și comentariile sunt mai vechi, dar daca urmăriți firul discuțiilor de aici și comentariile, veți observa un user numit Magda și faptul că, inițial, aceasta, a scris mai mult despre acest subiect, dar dvs, daca vă uitați mai sus, ați scris, citez: „Nu puteti publica romane in loc de comentarii. Asta e problema. Comentariile dv erau de 10 ori mai lungi decat articolul… Nu are nimeni timp sa stea sa le citeasca pt a le aproba!”

    Iar Magda, v-a scris (dați un scroll în sus și vedeti): „E mai bine ca românii să bâjbâie în întuneric…NE MERITĂM SOARTA!
    LA REVEDERE!”

    Și a plecat.

    La asta m-am referit, mi-a părut și îmi pare rău că Magda nu a fost lăsată să posteze tot ce avea de postat.

    Asta e, faptul e consumat.

    In orice caz, apreciez faptul că mi-ați postat comentariul și că mi-ați răspuns.

    • Am inteles acum. Ideea este ca nu se pot publica mesaje de 10 pagini A4, cu linkuri diverse, pentru ca cineva ar trebui sa le verifice. Iar pentru asa ceva nu are nimeni timp. Nu a oprit-o nimeni sa condeseze mesajul si sa publice ceva mai sintetic

  11. Da… Păcat. Asta e. Mulțumesc pentru timpul acordat și îmi cer scuze pentru limbajul de mai sus.

    Problema emigranților reprezintă (pentru mine, cel puțin) – alaturi de atacul la identitatea de gen prin LGBT – al treilea război mondial. Am citit cu sufletul la gura ce a scris Magda aici. De asemenea, și aici am citit articole cu sufletul la gura, site pe care – spre rușinea mea – abia l-am descoperit.

    Va mulțumesc pentru tot ceea ce faceți, vă doresc toate cele bune și spor in tot ceea ce întreprindeți!

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii