Cunoaste lumea

Noutăți

A fost descoperit un al doilea câmp magnetic al Pământului. De ce este acesta produs?

  •  
  •  
  •  

Patru ani de date colectate de misiunea Swarm a Agenției Spațiale Europene (ESA) au contribuit la cartografierea unui „alt” câmp magnetic al Pământului, unul care ne-ar putea ajuta să înțelegem mult mai bine încălzirea globală prin care trece planeta noastră. Fizicianul Nils Olsen de la Universitatea Tehnică din Danemarca a prezentat rezultatele surprinzătoare ale cercetării la reuniunea din acest an a Uniunii Europene din Viena, privind Geosciences, ocazie cu care a explicat modul în care echipa sa de cercetători a reușit să observe acest câmp magnetic produs de mareele oceanului planetar.

„Este un câmp magnetic foarte mic. Este de aproximativ 20.000 de ori mai slab decât câmpul magnetic global al Pământului. Ioni dizolvați în apele oceanelor noastre produc un câmp slab în timp ce se mișcă în curenți și în maree. Am folosit Swarm pentru a măsura semnalele magnetice ale mareelor de la suprafața oceanului până la fundul mării”, a declarat Olsen pentru BBC.

earth_magnetic_field_high_detail

Lansat în 2013, Swarm este alcătuit din trei sateliți identici, care în prezent orbitează la o înălțime cuprinsă între 300 și 530 kilometri, și au ca principală sarcină colectarea datelor despre proprietățile magnetice ale planetei noastre.

„Am folosit Swarm pentru a măsura semnalele magnetice ale mareelor, de la suprafața oceanului până la fundul acestuia, ceea ce ne oferă o imagine cu adevărat globală a modului în care curenții oceanici se deplasează la toate adâncimile, lucru extrem de nou și care ne ajută să observăm mult mai bine circulația energiei termice pe Pământ. Deoarece apa este capabilă să mențină cantități semnificative de căldură, putem prezice capacitatea planetei noastre de a absorbi excesul de căldură captat de creșterea cantității de gaze cu efect de seră”, spune Olsen.

Primele cercetări despre câmpul magnetic prinicpal al Pământului au fost dezbătute încă din secolul al VI-lea î.Hr., vremuri în care filozofii greci descriau și încercau să explice proprietățile mineralelor ce conțineau magnetit, tip de mineral găsit în regiunea Magnezia (Thesalia), de unde și numele mineralului. Acul magnetic care „arata sudul” este menționat pentru prima dată în secolul al XI-lea î.Hr. ca fiind folosit în China, însă de-abia din secolul al XII-lea d.Hr. se utilizează în mod curent busola în navigație.

sursa: https://www.sciencealert.com/esa-swarm-satellite-map-ocean-tides-magnetic-field

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii