A crede sau a nu crede în Divinitate? Prezența ateismului în antichitate

O cercetare realizată de cei de la Universitatea din Cambridge a descoperit faptul oamenii din lumea antică nu credeau întotdeauna în zei, lucru ce pune la îndoială ideea că există o „setare implicită” a omului de a avea credință în forțe supranaturale.

„Avem tendința de a vedea ateismul ca pe o idee care a apărut doar recent în societățile occidentale. Însă nu este așa; de fapt societățile străvechi au fost mult mai deschise la acest subiect al ateismului decât suntem noi astăzi„, scria Tim Whitmarsh, profesor de cultură greacă în cartea sa „Battling the Gods, Atheism in the Ancient World.”

Potrivit aceluiași profesor de la Cambridge, ateismul acceptat s-a încheiat odată cu sfârșitul societăților tolerante. Atunci când imperiile s-au impus cu forța, ele au făcut-o întotdeauna în numele credinței, sau având credința de partea lor. Ei bine, potrivit lui Tim, în momentul acela societățile nu au mai tolerat ateismul, dacă el mai exista în mintea unor pături sociale, cu siguranță era ascuns. Oamenii trebuiau să creadă, le era impus asta.

Exemple timpurii ale prezenței ateismului într-o formă tolerată de comunități regăsim în scrierile ateiste ale lui Xenofan din Colofon din anii 570-475 î.e.n, sau în cele ale lui Platon, din sec. al IV-lea î.Hr. Acesta din urmă spunea că necredincioșii contemporani lui nu sunt primii: „nu au fost primii care au avut acest punct de vedere despre zei”.

Însă cel mai faimos grup de atei din lume antică, sunt epicurienii – mai mulți filosofi ai Atenei. Aceștia au susținut mereu că nu există un destin al omului și au respins ideea zeităților, preferând să aibă control asupra vieții lor.

sursa: independent.co.uk

traducere și adaptare: Radu Ungureanu

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină