Originea cuvântului „ARDEAL” – versiunea completă 

În popor, forma Ardeal definește doar Podișul Transilvan, nu și regiunile adiacente acestui teritoriu. N. Drăganu, care nu contestă etimologia din mgh. Erdely, curentă la acea vreme, exemplifică, în lucrarea sa, cu peste 35 de toponime şi hidronime din tot spaţiul românesc, care provin, zice el, de la acelaşi radical.

În mod surprinzător, aceste toponime nu-i spun nimic lui Drăganu, când este evident că toate aceste forme nu pot avea nimic în comun cu mgh. Erdely şi care, fără îndoială, au altă origine.

Iată doar câteva dintre ele: Ardel, Ardaloaia, Ardelei, Ardelion, Ardelia, Ardeoani, Ardota, Ardeu, Arduzăl etc. (cf. Vinereanu, 2002, 144), răspâdite în tot spaţiul locuit de români.

Aceste forme nu au cum să provină din mgh. Erdely, întrucât multe din ele provin din regiuni româneşti care nu au avut niciodată vreun contact cu maghiarii.

Coincidenţa între toponimul Ardeal şi forma maghiară erdely „dincolo de pădure” (< erdö „pădure” + ly ”dincolo”) a apărut în limba maghiară prin etimologie populară. Acest termen se referă la un bine-cunoscut fenomen lingvistic care apare atunci când un anumit grup etno-lingvistic vine în contact cu cuvinte din alte limbi.

În acest caz, fiind vorba de toponime noi cărora nu le cunoaşte sensul, vorbitorii acestei limbi le asociază cu cuvinte din propria lor limbă. Mgh. Erdely este de fapt o formă compusă, creată după rom. Ardeal.  În cazul când traducerea unui anumit termen este posibilă, se face şi acest lucru.

Aşa s-a întâmplat cu top. Târnava, care derivă de la un mai vechi rom. târn, „mărăcine”, astfel că a fost tradus în maghiară cu Kükülö (vezi Târnava). Dar sensul iniţial pentru Ardeal de „loc, ținut ridicat” se pierduse în stră-română la acea vreme, astfel că maghiarii au recurs la etimologia populară.

De multe ori românii folosesc forma Transilvania sau transilvănean, dar acestea nu sânt decât traducerea mgh. Erdely în latină și de aceea folosirea formelor Ardeal sau ardelean sânt mult mai adecvate.

Pe de altă parte, trebuie să menționăm că forma Erdely a apărut după 1400, la cca 500 de ani după primele apariții ale ungurilor în regiune.

Este relevant faptul că, la 1075, într-un document din acea vreme, întreaga regiune este numită „castrum Turda”, prin urmare nu avea o denumire propriu-zisă.

Numai după vreo 300 de ani, pe la 1200, încep să apară formele Erdeulu, Erdeuele, Erdeuel, Herdeuel, Erdevel și Erdul, când biligvismul maghiarilor se răspândise destul de mult ca să preia denumirile românești.

La 1390 apare sub forma Erdel, iar numai după 1400 începe să apară forma Erdely, „dincolo de pădure”.

Cartea poate fi comandată aici: DACIA ART

Sensul acestei forme nu are propriu-zis vreo logică, din moment ce nu există realmente o regine împădurită care să separe câmpia pannonică de Ardeal și care să justifice o astfel de denumire, mai ales că întregul Ardeal are păduri care alternează cu zone neîmpădurite.

Munții Apuseni se situează mai la sud și nu sânt mai împăduriți decât restul Ardealului, iar la nord de aceștia este zonă mai mult de câmpie, ca și câmpia pannonică, cele două regiuni nefiind separate de culmi împădurite.

În schimb, ca o ironie a sorții, Ardealul este înconjurat de munți înalți cu culmi împădurite care separă această regiune de Țara Românească la sud și Moldova la răsărit.  Prin urmare, este mai mult decât evident că forma Erdely a apărut prin etimologie populară.

Un exemplu clasic de etimologie populară există în limba românilor ardeleni emigraţi în America, deveniţi ciobani în partea de nord-vest a Statelor Unite, în Couster Mountains. Aceştia au fost denumiţi de români Munţii Custurii.

Astfel, numele propriu de origine engleză a fost asociat cu rom. custură, care desigur nu are nimic în comun cu numele propriu Couster, în afară de faptul că sună cam la fel.

Nu numai vorbitorii de limbă română au făcut acest lucru, ci şi vorbitorii de limbă engleză. Cu mult timp înaintea lor au adaptat, prin etimologie populară, multe cuvinte din limbile amerindiene la spiritul limbii engleze, cuvinte care definesc de obicei plante sau animale de pe teritoriul nord-american şi care nu au corespondenţi pe vechiul continent.

Astfel, marmota monax, un bine cunoscut rozător care hibernează, şi de care se leagă o binecunoscută legendă privitoare la sfârşitul iernii, se numeşte în engleză woodchuck, care este o adaptare fonetică a lui ockqutchaun, termen din limba algonchiană, o limbă amerindiană. Semantic vorbind, cele două forme nu au absolut nimic în comun.

Prin urmare, este evident că toponimul Ardeal este vechi, românesc, moștenit din geto-dacă, fiind de origine proto-indo-europeană, și pare să aibă o vechime de 7.000 de ani, după ce vechii indo-europeni au reușit să populeze întreaga regiune carpato-danubiană.

Derivate: ardelean, ardeleancă, ardelenesc, ardeleneşte.

Mihai VINEREANU

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA 

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină