Creiere umane crescute în secret în laborator. Scopul lor controversat. Cercetător: Etica nu poate ține pasul cu știința

Replici în miniatură ale creierului uman, dezvoltate în laborator – vorbim despre încă o graniță depășită de tehnologie. Subiectul a creat o adevărată tensiune pe site-urile de specialitate, mai ales ca proiectul s-a dezvoltat o bună perioadă de timp în secret.
Mini creierele umane care cresc în interiorul unor trupuri de şobolani încep să se integreze, spun savanţii. Tehnologia stem a avansat atât de mult, încât acum oamenii de ştiinţă pot acum creşte în laborator versiuni miniaturale ale creierelor umane, aşa numitele organoide sau mini-creiere.
Însă cei preocupaţi de etica medicală sunt îngrijoraţi în legătură cu recentele progrese făcute în acest domeniu ce presupune creşterea unor creiere minuscule în interiorul altor animale.
Aceste preocupări au devenit mai serioase după întâlnirea anuală din noiembrie a Societăţii de neuroştiinţă, ţinută în Washington D.C, când două echipe de cercetători au prezentat o cercetare încă nepublicată despre interacţiunea neaşteptată dintre mini creierele umane şi gazdele lor, şobolanii şi şoarecii.
În această cercetare, oamenii de ştiinţă declară că organoidele au supravieţuit pentru lungi perioade de timp – chiar două luni într-un caz – conectate la sistemele circulatorii şi nervoase ale animalelor de laborator, transferând sânge şi semnale nervoase între animalul gazdă şi celulele umane implantate.
Un avans fără precedent în acest tip ce cercetare. „Intrăm pe un teren total nou„, spune Christof Koch, preşedintele Institutului Allen pentru ştiinţele creierului din Seattle. „Ştiinţa avansează atât de rapid, încât etica nu mai poate ţine pasul.„
Citește mai mult: Digi 24
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu