Gral. Dr. MIRCEA CHELARU: „În zece ani vom fi cu toții musulmani din cauza prostiei noastre”

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească)
Merită să recitiți opinia îngrijorată și îngrijorătoare a lui Emanuel Tanay asupra islamului, pentru că este de departe cea mai bună explicație pe care am citit-o, asupra situației terorismului islamic.
Referințele la trecutul istoric sunt precise și corecte. Autorul acestor enunţuri este un medic psihiatru foarte cunoscut și apreciat, un bărbat a cărui familie aparținea, înainte de al II-lea război mondial, nobilimii germane și care deținea un mare număr de proprietăți funciare și industrii.
Islamul, „religia păcii” și măcelărirea creștinilor de către musulmani
Când a fost întrebat câți Germani au fost cu adevărat fasciști, Emanuel Tanay a dat un răspuns care ne-ar putea orienta atitudinea față de fanatism. „Foarte puțini au fost adevărați naziști, a răspuns, dar foarte mulți s-au bucurat de revenirea la mândria națională germană și și mai mulți erau prea ocupați ca să le pese. Am fost unul dintre cei care i-au considerat pe naziști o bandă de nebuni. Așa încât, majoritatea a stat pe loc și a lăsat lucrurile să se întâmple.
Apoi, înainte să ne dăm seama, ne-au stăpânit, noi am pierdut controlul și a venit sfârșitul lumii noastre. Familia mea a pierdut totul. Eu am sfârșit într-un lagăr de concentrare, iar aliații mi-au distrus fabricile. Ni se spune mereu și mereu, de „experți” și „capete luminate” (cei care decid ce și cum se comunică publicului) că islamul este o religie a păcii și că marea majoritate a musulmanilor vor doar să trăiască în pace. Deși această incalificabilă aserțiune s-ar putea să fie adevărată, este total nerelevantă pentru noi.
Este doar praf în ochi, menit să ne liniștească și să diminueze, cumva, amploarea spectrului fanatismului cuprinzând globul, în numele islamului. Adevărul este că în acest moment istoric, fanaticii conduc lumea islamică. Că fanaticii mărșăluiesc. Fanaticii sunt cei care duc cele 50 de războaie în desfășurare azi, pe glob. Fanaticii sunt cei care măcelăresc sistematic creștinii sau grupurile tribale din toată Africa și preiau treptat întregul continent, înghițit de valul islamic.
Fanaticii musulmani sunt cei care aruncă bombe, decapitează, asasinează sau ucid pentru onoare. Fanaticii ocupă moschee după moschee. Fanaticii musulmani sunt cei care răspândesc omorârea cu pietre și spânzurarea, violarea victimelor și a homosexualilor. Fanaticii musulmani sunt cei care-și învață copiii să ucidă și să devină sinucigași-bombă.
Cel mai dur și greu de cuantificat fapt este că majoritatea pacifistă, majoritatea „tăcută” este lașă și stranie. Rusia comunistă era alcătuită din ruși care voiau doar să trăiască în pace, totuși comuniștii ruși au ucis peste 20.000.000 de oameni. Majoritatea pașnică a fost irelevantă… La fel de pașnică era și uriașa populație chineză, dar comuniștii chinezi au ucis 70.000.000 de oameni, o cifră înfricoșătoare. Japonezul obișnuit, de dinaintea războiului mondial, nu era un sadic războinic.
Totuși, Japonia a ucis și măcelărit, de-a lungul Asiei de Sud-Est, într-o orgie criminală sistematică, 12.000.000 de chinezi civili, majoritatea uciși cu sabia, baioneta și lopata. Și cine poate uita Rwanda, care a sfârșit într-un măcel sângeros? Ar putea spune cineva că majoritatea rwandezilor nu erau iubitori de pace.
Lecțiile istoriei sunt incredibil de simple și clare. Totuși, în ciuda puterii noastre raționale, ne scapă, adesea, tocmai esența fundamentală și imaginea cea mai puțin complicată: majoritatea musulmană iubitoare de pace a fost irelevantă prin tăcerea sa. Iubitorii de pace musulmani vor deveni dușmanii noștri, dacă nu se vor ridica să vorbească, pentru că, aidoma prietenilor mei germani, se vor trezi într-o zi și vor vedea că fanaticii au devenit stăpânii lor și sfârșitul lumii lor va începe.
Iubitorii de pace germani, japonezi, chinezi, ruși, rwandezi, sârbi, afgani, irakieni, palestinieni, somalezi, nigerieni, algerieni și mulți alții vor muri pentru că majoritatea pașnică nu a vorbit împotrivă, până nu a fost prea târziu.
Predicatori islamici au fost deja introduși în școlile publice din Toronto, Ontario și, da, chiar în Ottawa, în timp ce predicatorii creștini au fost îndepărtați (din cauză că este o ofensă?! Pentru cine? În nici un caz pentru marea majoritate a canadienilor!). Calea islamică este pașnică doar până în momentul în care intervin fanaticii.
În Australia și, într-adevăr, în multe țări din lume, multe dintre alimentele cele mai banale au eticheta „halal” pe ele. Uitați-vă doar pe spatele unora dintre cele mai populare batoane de ciocolată și la alte alimente de pe piața voastră. Mâncarea din avioane are emblema „halal” pe ea, doar ca să mulțumească minoritatea privilegiată care se extinde rapid, acum, în lume.
În Anglia, comunitățile musulmane refuză să se integreze și acum există zeci de zone „nu-intrați” în cele mai mari orașe din Regatul Unit, în care forțele poliției nu îndrăznesc să intre.
Acolo funcționează sharia, legea islamică, deoarece comunitățile musulmane care le ocupă refuză să recunoască legile engleze.
În ceea ce ne privește pe noi, cei ce privim pasivi această desfășurare fără precedent, trebuie să fim foarte atenți la singurul grup care contează: fanaticii care amenință viața noastră. Oricine se îndoiește de gravitatea problemei contribuie la pasivitatea care permite acestei probleme să se extindă.
Așa încât, vă implor să vegheați și să răspândiți această avertizare, în speranța că mii de oameni din lumea întreagă, citind-o, se vor gândi și vor lua atitudine până nu e prea târziu… fiindcă am preferat să tăcem.”
„Ei au copii iar noi nu avem. Suntem în plin declin”
Chiar dacă agenții islamizării Europei s-au străduit să adoarmă vigilența europenilor pretinzând că Europa trebuie să primească imigranți africani și arabi fără limite, sub pretextul crizei din Siria, că acest lucru nu reprezintă și nici nu va reprezenta vreo problemă pentru Uniunea Europeană, realitatea este una dramatică.
Oricât de mult s-au străduit aceștia să cenzureze presa pentru a nu lăsa faptele reprobabile ale așa-zișilor refugiați să ajungă la cunoștința publică, adevărul e tot mai limpede pentru toți. Din ce în ce mai mulți oameni au înțeles pericolul islamizării Europei, care a început în anii ’60-’70 ai secolului trecut și care continuă acum cu agresivitate.
Din păcate, mulți dorm încă, așa cum semnalează fără menajamente și un înalt prelat al Bisericii Catolice, Arhiepiscopul italian Carlo Liberati, într-o declarație șocantă, pentru presa italiană: „În zece ani vom fi cu toții musulmani, din cauza prostiei noastre. Italia și Europa trăiesc într-un mod păgân și ateu, se fac legi care merg împotriva lui Dumnezeu. Acestă decadență morală și religioasă favorizează islamul.
Avem o credință creștină slabă. Biserica din zilele noastre nu funcționează bine și seminariile sunt goale […]. Avem nevoie de o viață creștină autentică […]. În plus, ei au copii, iar noi nu avem. Suntem în plin declin. […] Noi îi ajutăm, fără întârziere, pe cei care care vin din afară și uităm de mulți italieni săraci și bătrâni care mănâncă din coșul de gunoi […]. Sunt un protestatar. Dacă nu aș fi preot, aș fi acolo, demonstrând în piețe.
Care este scopul atâtor migranți care, în loc să ne mulțumească pentru mâncarea pe care le-o dăm, o aruncă și […] chiar organizează revolte?[…]. Oferirea de bani migranților nu este doar un lucru greșit, ci și dăunător din punct de vedere moral, pentru că astfel le încurajăm comportamentul și ei se vor obișnui cu asta […]. Uneori, cred că acest lucru contribuie la crearea de rețele de cerșetori”, a spus acesta, criticând și Biserica Catolică pentru că le oferă bani imigranților.
Italia, una dintre țările care au grave probleme sociale din cauza imigranților veniți din Africa, Asia și Orientul Mijlociu, a primit, doar în ultimii doi ani, 330.000 de imigranți, depășind cifra critică de 2 milioane de musulmani aflați pe teritoriul său!
Și ca să înțelegeți cu ce se confruntă, imaginați-vă cum deja credincioșii musulmani au ocupat la propriu capitala Italiei, făcându-și rugăciunile chiar lângă Colosseum și Arcul lui Constantin, în semn de protest că nu li se satisfac solicitările. Printre altele, cer și construirea unui mare număr de moschei pe teritoriul Italiei…
Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească)
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu