A fost descoperită „gena nemuririi”. Oamenii nu ar fi chiar nemuritori, dar ar putea trăi câteva mii de ani

O nouă descoperire în studiul ADN-ului plantelor, considerată de cercetători drept „revoluționară”, ar putea ajuta la descoperirea așa-zisei „gene a nemuririi” și la încetinirea procesului de îmbătrânire în cazul oamenilor, care ar putea, teoretic, să ajungă să trăiască mii de ani, informează CNN.
„Este pentru prima oară când am reușit să identificăm structura detaliată a telomerazei (proteină asociată cu rezistența la procesul de îmbătrânire) din plante”, a declarat dr. Julian Chen, co-autor al studiului și profesor de biochimie la Universitatea de stat din Arizona, SUA.
Telomeraza este o enzimă care controlează și restabilește lanțul ADN al telomerilor – „segmente” de ADN situate la extremitatea cromozomilor, al căror rol e protejarea cromozomilor împotriva degradării.
Pentru a înțelege mai bine acest tip de descoperire, savanții sugerează să ne imaginăm „telomerii” ca pe niște șireturi de la pantofi.
Nivelurile ridicate de telomerază păstrează șireturile suficient de „lungi”, astfel încât să protejeze celulele de degradare, după divizarea acestora.
Fumatul, stresul, dieta necorespunzătoare sunt responsabile, spun cercetătorii, de pierderea unui nivel mai mare de telomeri, comparativ cu cei care duc o viață mai sănătoasă.
Citește mai mult: Digi 24
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu