Misterul insulelor-fantomă

Oceanele lumii au fost şi sunt încă lea­gă­nul a nenumărate legende şi mistere, care au captivat oamenii încă din epoca pri­milor navigatori.

Una dintre enigmele încă ne­dez­legate, care continuă să frământe minţile celor cu­rioşi, sunt “insulele fantomă”, care, de-a lungul seco­lelor au fost descoperite de navigatori, marcate pe hârţi, descrise în texte păstrate în arhive, ba chiar şi reproduse prin desene, unele extrem de detaliate, pentru ca apoi să se volatilizeze ca şi când nu ar fi existat niciodată.

ANTILLIA – paradisul dintre ape

Unul dintre cele mai vechi exemple de insule-fantomă este ANTILLIA, care a fost pomenită pen­tru întâia dată într-o legen­dă iberică: în timpul inva­ziei musulmane a His­pa­niei, din anul 714 e.n., şapte episcopi creştini, împreună cu comunităţile lor, au fugit din calea dușmanilor, ca să-şi salveze vieţile. S-au îm­barcat pe mai multe corăbii şi au pornit-o pe întinsul Atlanticului, la întâmplare.

După ce au petrecut multă vreme pe mare, fără să gă­sească niciun refugiu, când aproape că pierduseră orice spe­ranţă, au zărit, în sfârşit, la orizont, pământul visat: o insulă de mari dimen­siuni, numită Antillia, de­scri­să ca fiind Paradisul, un loc unde toate lucrurile erau “pure şi bine­cu­vân­ta­te”, iar “oamenii erau luminaţi şi învăţaţi”.

Re­fu­giaţii au fost primiţi cu generozitate de băş­tinaşi, ba chiar celor şapte ierarhi li s-a permis să clădească şapte ora­şe: Aira, Anhuib, Ansalli, Anse­sseli, An­sodi, Ansolli şi Con. His­panicii şi-au ars coră­biile, ca semn că Antillia era casa lor.

Din pers­pectivă geografică, Antillia a apă­rut pentru prima dată în anul 1424, când a fost introdusă pe harta în­tocmită de cartograful veneţian Zuane Pizzigano.

În acest document, Antillia figurează ca făcând parte dintr-un grup de patru insule din oceanul Atlantic, po­zi­ţionate la aproximativ 250 de leghe (circa 1390 km) la vest de Portugalia, şi la 200 de leghe (circa 1111 km) vest de arhipelagul Azore. Antillia a continuat să apară pe hărţile întocmite pe tot parcursul se­colului al XV-lea.

De asemenea, într-o carte scrisă de istoricul spaniol Peter Martyr d’Anghiera şi in­titulată De Orbe Novo, se vorbeşte despre un bărbat, care ar fi trăit pe insula Antillia şi care, ajuns cu o corabie în Spania, i-ar fi furnizat lui Cristofor Co­lumb informaţii preţioase despre geografia Atlan­ticului, înainte ca faimosul navi­gator să pornească în legendara sa expediție.

Ul­terior, relatările privind Antillia au devenit din ce în ce mai rare, iar corăbierii din secolele următoare nu au mai găsit nici urmă din insula paradisiacă, descrisă de vechea legendă iberică.

SATANAZES – insula albastră

Cunoscută şi sub numele de MÂNA LUI SA­TAN sau INSULA SFÂNTULUI ATANASIE, a fost înregistrată oficial, pentru întâia dată, prin in­troducerea ei în harta lui Zuane Pizzigano, făcută în 1424. Cartograful veneţian a plasat Satanazes la vest de Azore şi de Portugalia şi la nord de miste­ri­oasa Antillia.

A fost descrisă ca o insulă de mari dimensiuni, de formă a­pro­xi­ma­tiv drept­un­ghiu­la­ră, marcată cu nume­roa­se golfuri şi cinci sau șase aşe­zări umane. De ase­menea, în toa­te relatările se spu­nea că Satanazes era o “insulă albastră”, deşi ni­ciodată nu s-a înţeles din ce motiv a fost de­scri­să în acest fel.

Pe hărţile din secolul al XV-lea, sub Satanazes se scria că este “insula dracilor”, iar popu­laţia indigenă se nu­mea Skraelings. La fel ca în cazul “vecinei” Anti­llia, nici Satanazes nu a mai fost găsită de na­vi­gatori, începând din secolul al XVIII-lea încolo.

Citește mai mult: Formula AS

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină