Cunoaste lumea

Noutăți

De ce sunt roboţii albi? Din rasism, susţine un studiu. „Roboţii nu sunt doar maşinării, ei reprezintă oameni“

  •  
  •  
  •  

„Roboţii şi rasismul”, un studiu condus de Human Interface Technology Laboratory şi publicat de Universitatea din Canterbury, Noua Zeelandă, susţine că oamenii le atribuie roboţilor o rasă şi, prin urmare, folosesc stereotipuri rasiale de tipul alb şi negru, relatează CNN.

Cei mai cunoscuţi roboţi sunt din filme precum „Eu, robotul”, în care joacă Will Smith, şi Eve din „Wall-E”, iar din realitate – Asimo de la Honda, Walker, realizat de UBTECH, Atlas de la Boston Dynamics, chiar şi Valkyrie făcut de NASA.

Toţi aceştia sunt construiţi din materiale albe, strălucitoare. Iar unele modele umanoide arată ca alte celebrităţi precum  Audrey Hepburn şi Scarlett Johansson.

Explicaţia pentru această tendinţă în tehnologie de a folosi albul ar putea fi rasism, potrivit noului studiu.  „Discriminarea faţă de roboţii negri este rezultatul discriminării afro-americanilor”, a explicat cercetătorul-şef Christoph Bartneck, de la The Next Web.

El a declarat pentru CNN: „Este uimitor să vezi că oameni care nu au avut nicio interacţiune cu roboţi devin rasişti faţă de aceştia”.  Cercetătorii consideră că aceasta este o chestiune care nu poate fi lăsată deoparte. „Dacă roboţii sunt creaţi să fie profesori, prieteni sau însoţitori, de exemplu, atunci va fi o problemă serioasă dacă aceste ocupaţii vor fi îndeplinite de roboţi care sunt catalogaţi albi”, conform studiului.

Citeste mai mult: Adevărul


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

1 Comment on De ce sunt roboţii albi? Din rasism, susţine un studiu. „Roboţii nu sunt doar maşinării, ei reprezintă oameni“

  1. Asa e, din rasism. Dar din rasism din partea negrilor, ca cica in culturile lor albul este simbol al diabolicului.

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii