Despre noi dovezi ale fenomenului OZN și opacitatea autorităților

In decembrie 2017, a devenit publica existenta unui proiect, cu acronimul AAWSAP, prin care Agentia de Informatii a Armatei Americane dorea sa afle ce sunt OZN-urile si cum ar putea fi reproduse performantele lor, in scop militar.
In acelasi timp, a fost lansat si videoclipul numit „Flir1” despre care se stia ca a fost extras din inregistrarea, prin camere de termoviziune, a unui OZN, poreclit „Tic-Tac”, in octombrie 2004, in cadrul unui exercitiu cu portavionul USS Nimitz, in Pacific, in dreptul orasului San Diego.
La scurt timp, a aparut pe youtube si un al doilea videoclip, numit „Gimbal”, iar in martie 2018 al treilea videoclip, numit „Go Fast”. Imediat s-a pus intrebarea cand si unde anume au fost acestea inregistrate.
De atunci, s-a aflat ca asa-numitele OZN-uri Gimbal au fost raportate de pilotii militari in 2015 si doar una dintre zecile de observatii cu obiecte similare erau intalnite in largul coastelor din Florida si Virginia, in ultimii trei ani.
OZN-ul „Tic-Tac”, care a pus in miscare grupul de operatori USS Nimitz in 2004, nu a fost vazut doar de catre piloti si de camerele cu termoviziune, ci si de radare si mai multe sisteme de senzori de inalta tehnologie, asa cum este documentat intr-un raport de 13 pagini scris in 2009 pentru Pentagon.
In cazul Gimbal, Luis Elizondo, fostul sef al proiectului AAWSAP, a precizat ca au fost filmate simultan mai multe obiecte neidentificate. Pe inregistrare se aude surprinderea pilotilor, care spun: „este o intreaga flota a acestora”.Videoclipul este foarte scurt, poate de treizeci sau treizeci si cinci de secunde, dar in spatele sau este o poveste lunga, de multe saptamani. Elizondo nu avea permisiunea sa divulge mai multe detalii, dar spera ca intregul caz va iesi la iveala la un moment dat. Va fi o revelatie cu adevarat importanta.
Chris Mellon fost adjunct al secretarului Apararii pentru informatii in Pentagon, a comentat, intr-un articol din Washington Post, ca pe coasta de est, din 2015 incoace, au fost vreo cincisprezece intalniri OZN.
In spatele scenei au circulat zvonuri ca ar fi existat cel putin cinci videoclipuri filmate in timpul acestor intalniri.
Jurnalistul George Knapp, intr-o discutie, la radio, cu scriitorul si expertul in domeniul apararii si aviatiei, Tyler Rogoway, a spus si el ca, in 2015, fenomenul Gimbal s-a produs de mai mult de cincisprezece ori, poate chiar de doua ori pe atat, in largul Floridei si Virginiei, fiind implicate nave militare si senzori de diverse tipuri.
La 27 februarie 2019, KLAS TV din Las Vegas, a difuzat un interviu intre George Knapp si fostul senator de Nevada, Harry Reid, cel care a fost la originea finantarii proiectului AAWSAP.
In cursul discutiei, fostul lider al majoritatii democrate a Senatului a lasat sa se inteleaga ca are informatii ca Rusia si China au desfasurat si desfasoara propriile studii militare pentru a afla cum functioneaza OZN-urile si cum sa incerce sa-si construiasca propriile lor replici la ele.
Asa cum a spus: „Pun pariu pe orice ca China cheltuieste niste bani pentru a verifica aceste lucruri. Si pun pariu pe orice ca si rusii cheltuiesc niste bani pentru a verifica asta”.
Prin intermediul proiectului AAWSAP, Agentia de Informatii a Apararii acordase un contract de 22 milioane USD catre compania Bigelow Aerospace Advanced Space Studies (BAASS), detinut de miliardarul hotelier Robert Bigelow, un prieten apropiat al lui Reid si care avea o istorie lunga de investigare a fenomenului OZN.
Citește mai mult: MAGAZIN
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu