Gen. Marian V. Ureche: CNSAS-ul a fost creat pentru destabilizarea României

Posted on 1 iulie 2019 by Marin Teodora in Dezvăluiri // 0 Comments

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească)

Generalul Marian V. Ureche, fostul șef al SIPA – Serviciul de Informații al Justiției (desființat în 2007, la „ordin”) – rupe tăcerea. N-a făcut-o până acum pentru că, timp de peste 14 ani, a fost angajat într-un proces complicat, în care a trebuit să-și recâștige imaginea publică și onoarea și care a făcut inoportună orice intervenţie publică.

Procesul a fost, în sfârșit, câștigat, ceea ce-i permite rolul de „denunțător public”. Prin cartea sa, „Serviciul de Informații al Justiției văzut din interior – Corupția la nivel înalt: masa de manevră a Rusiei și Ungariei”, apărută recent la editura Mara Books & Publishing”, Marian Ureche face dezvăluiri necruțătoare, încercând să stopeze procesul ireversibil de dezintegrare a României, care a stat la baza eliminării sale din „sistem”.

De aproape 30 de ani societatea româneasca este ţinta unui bombardament mediatic fără precedent în istorie. O falie uriaşă tinde să se formeze. Şi asta întrucât o mână de oameni cu aură şi postament de persoane avizate nu contenesc să blameze o instituţie vitală în orice stat al lumii: organele de apărare a intereselor sale fundamentale: avuţia naţională, siguranţa si stabilitatea sa, valorile si tradiţiile româneşti.

Privit secvenţial, s-ar putea spune că acest bombardament este accidental sau fără o susţinere serioasă. Se poate accepta varianta că anumite persoane, nemulţumite sau revoltate de imaginea de instituţie de forţă a Securităţii, apar episodic în plan mediatic, folosindu-şi argumentele acuzatoare.

Da, dar sunt aproape 30 de ani de când această cauză a dreptăţii şi justiţiarismului este menţinută în actualitate cu aceeaşi încrâncenare. Rezumând însă termenii şi evaluând această problemă în integralitatea sa, vom ajunge la cu totul altă concluzie. Nici în anii ’60, la 15 ani de la preluarea puterii de către comunişt, când lupta de clasă încă mai era în toi, o astfel de canonadă nu a existat […].

De ce este nevoie de astfel de exagerări şi neadevăruri? Cui servesc asemenea acuze? Sunt responsabilizaţi adevăraţii vinovaţi: comunismul implantat aici de Rusia Sovietică ce a transferat în acest spaţiu teroarea bolşevică? Nu. Sau dacă acest lucru s-a făcut în mică parte, el nu a avut decât un caracter izolat şi descriptiv. Fără a fi blamat răul făcut societăţii româneşti şi cei din afară care l-au impus.

Ceea ce este şi mai straniu este faptul că tirul acestei interminabile canonade are o ţintă fixă, ceea ce ne indică faptul că el nu este întâmplător. În numele faptelor abominabile comise în acei ani, este acuzată şi pusă la zid nu Securitatea acelor ani, ci cea de după anii 1960-1965.

Astfel, în numele şi sub acoperirea acestui „justiţiarism”, fără suport real, cei care nu au avut nimic comun, faptic sau ca spirit, cu teroarea anilor 1944-1960, ofiţeri de informaţie care, spre deosebire de vechea Securitate, au avut o altă percepţie asupra rosturilor lor, asupra societăţii româneşti şi valorilor sale şi care au înţeles să le apere cu bună credinţă şi potrivit unor reglementări juridice net diferite de cele anterioare şi care au vizat preponderent prevenirea unor fapte antisociale […].

Două ţinte sunt urmărite de aceasta nefirească, dar susţinută propagandă. Prima vizează menţinerea sub presiune a foştilor ofiţeri de informaţii din etapa 1964-1989, decredibilizarea lor, încurajarea delaţiunii şi a imposturii. Şi, doi, transferarea acestui blam care devine handicap în contul serviciilor de informaţii create după 1990.

De ce? Pentru a menţine o presiune constantă asupra lor, uzând de aşa-zisele precedente negative, excese, ilegalităţi sau încălcări de drepturi comise de cei care le-au predat ştafeta […].

În acest scop a şi fost creat Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S) folosit ca instrument politic în rezolvarea unor interese de acest gen şi mai ales ca factor de descurajare a potenţialelor persoane care ar întelege necesitatea şi utilitatea sprijinirii activităţii de informaţii.

Pentru ca activitatea CNSAS ce întruneşte toate condiţiile de factor de destabilizare, nu vizează numai accesul la propriile dosare, ci în mod special compromiterea unor persoane care au sprijinit serviciile secrete româneşti. Nu şi pe cele străine! Fapt extrem de semnificativ! De ce? Doar România se află în această situaţie. Nu şi celelalte state est europene.

Se demonstrează astfel că, încă de la infiinţarea sa, C.N.S.A.S-ul în fapt, excede rostului său de deconspirare a Securităţii şi uzând de legitimitatea activităţii sale urmăreşte compromiterea şi scoaterea din scenă a unor persoane de mare valoare.

Unul dintre aceste cazuri este şi cel al Profesorului Universitar Dr. Ioan Aurel Pop, astfel de „dezvăluiri‟ fiind făcute pentru a-i bara posibilitatea accesului la funcţia de Preşedinte al Academiei.

Astfel de abordări, sub patronajul C.N.S.A.S, au scopul compromiterii celor înfieraţi că vor fi făcut poliţie politică şi mai ales de a descuraja, blama pe cei în cauză, instaurându-se drept factor de presiune asupra actualelor servicii de informaţii, perturbând grav interesele fundamentale de apărare ale statului. În acest mod, cu bună ştiinţă, baza de sprijin pe factorul uman (surse umane ) este afectată grav, aspect de natura sa lovească interesele societăţii româneşti.

Că asistăm la o partitură de destabilizare a României, nu mai încape nicio îndoială. Astăzi nicio altă ţară fostă socialista nu se mai bucură de un tratament asemănător. Că această dimensiune este categorică, este demonstrat până acum de două fapte concrete, acţiune ce continuă astăzi cu punerea la zid a altor instituţii: DNA, Parchetul General, Justiţia şi asaltul care a început la adresa SRI.

Cele două fapte ce evidenţiază orizontul şi adâncimea în care se vrea a fi aruncată România sunt cazul Bancorex în 1996 şi SIPA (Serviciul Independent de Protecţie şi Anticorupţie) în 2006.

De ce sunt blocate aceste instituţii de informaţii şi Justiţie? Pentru că ele, prin natura activităţii lor, sunt furnizoare de echilibru şi stabilitate. Iar combaterea fenomenului corupţiei înseamnă îngustarea şanselor de extindere a vulnerabilităţilor.

Din aceleaşi motive, în foarte scurt timp, va fi reluat şi un atac de anvergură la adresa unei alte instituţii cu rosturi de conservare a tradiţiilor, credinţei şi echilibrului în stat: Biserica. Ultima redută. Pentru că educaţia se află în criză, sănătatea de asemenea, cercetarea este redusă aproape de zero. Iar armata este subdimensională.

Şi, aspect simptomatic, dar extrem de îngrijorător, la un concurs de angajare pentru 2.700 de posturi, desfăşurat în aprilie 2018, nu s-a mai prezentat decât 10% dintre cei chemaţi să dea concurs pentru încadrare.

Sub aceste auspicii ale nefirescului, ale îngrijorării şi evoluţiilor perdante, a fost posibilă în ultimii ani accederea în înalte funcţii ale statului a unor persoane care, din perspectiva unui oficiu de informaţii servesc alte interese decât cele româneşti […].

Deşi această abordare pare tardivă întrucât nu ne mai foloseşte nouă, pensionarilor, ea este absolut necesară în condiţiile în care dezinformarea, subversiunea şi manipularea concepute înainte de 1989 continuă şi în prezent, readuse sistematic în actualitate de câţiva „binevoitori” […].

Vom demonstra, deci, prin această abordare, că „binevoitorii” la care ne-am referit sunt parte a dezinformării şi manipulării concepute din afară în scopul menţinerii unei presiuni de natură să descurajeze şi să afecteze activitatea actualilor ofiţeri de informaţii din serviciile secrete româneşti […].

(Marian V. Ureche, , „Serviciul de Informații al Justiției văzut din interior – Corupția la nivel înalt: masa de manevră a Rusiei și Ungariei”, editura Mara Books & Publishing, 2019 – fragmente din „precuvântarea” autorului)