Cunoaste lumea

Noutăți

Cele 7 reguli morale universale întâlnite în orice societate de pe Terra (studiu)

  •  
  •  
  •  

Toate războaiele și conflictele diplomatice sau economice la care planeta noastră a asistat în ultimele milenii ne-ar putea face să credem că societatea umană se află mereu, din cauza culturilor diverse, pe o poziție de luptă. Însă nu este tocmai așa. Potrivit unui nou studiu, avem dovezi surprinzătoare care demonstrează contrariul celor afirmate mai sus. Se pare că toate culturile sunt de fapt legate de un cod moral comun, format din cel puțin șapte reguli de comportament similare.

„Fiecare om, indiferent din societatea din care face parte, țara, regiunea sau continentul pe care se află este guvernat de un cod moral comun. Toți oamenii sunt de acord că cooperarea, promovarea binelui comun, sunt lucruri benefice și că acestea trebuie spuse în aplicare”, a declarat antropologul Oliver Scott Curry de la Universitatea din Oxford.

Aceste comportamente și reguli de cooperare, coduri morale universale comune pe toată planeta sunt următoarele: ajutarea familiei, sprijinirea grupului, reciprocitatea, curajul, corectitudinea, împărțirea resurselor și respectarea dreptului de proprietate. Potrivit analizei celor de la Yale aceste șapte reguli erau și sunt considerate edificatoare pentru specia umană în toate culturile analizate.

„Concluzionăm că aceste șapte comportamente cooperative sunt candidați plauzibili pentru regulile morale universale și că respectul și cooperarea ar putea oferi teoria unificată a moralității umane”, a concis Oliver Scott Curry.

Nu fiecare societate acordă prioritate acestor norme sociale în același mod, dar faptul că acestea sunt considerate în mod unic pozitive, fiind observate în atâtea societăți diferite îi face pe cei de la Yale să le considere cel puțin un punct de plecare pentru caracterizarea din punct de vedere moral a societății umane.

„Dezbaterea dintre universaliștii morali și relativiștii morali se petrece secole, dar acum avem niște răspunsuri. Oamenii de pretutindeni se confruntă cu un set similar de probleme sociale și folosesc un set similar de reguli morale pentru a le rezolva”, spune Curry.

sursa: https://www.sciencealert.com/these-7-rules-form-a-universal-moral-code-shared-by-every-culture-study-finds
traducere si adaptare: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii