Povestea celebrelor cabine telefonice britanice și legătura acestora cu un… mormânt

Primele cabine telefonice publice britanice au fost introduse de Oficiul Poștal din Regatul Unit în anul 1921 și purtau denumirea de K1. Acestea au fost construite din secțiuni de beton dreptunghiulare, cu patru fețe și cu un acoperiș piramidal, foarte diferite de cel actual. Britanicii nu au fost prea încântați de acest aspect piramidal al cabinelor susținând că nu îi reprezintă, motiv pentru care au început o campanie de distrugere a lor. Pentru a detensiona situația, Comisia Internațională de Arte Plastice din Marea Britanie a intervenit și s-a oferit să organizeze un concurs pentru crearea un model nou de cabină. Astfel, organizatorii au invitat trei arhitecți respectați – Robert Lorimer, John Burnet și Giles Gilbert Scott să vină cu propriile proiecte.

Giles Gilbert Scott a reușit să convingă juriul că designul lui, K2, inspirat de mausoleul Elizei Soane, soția lui John Soane, aflat în curtea catedralei din St. Pancras din Londra, este cel mai potrivit pentru britanici. John Soane a fost unul dintre cei mai renumiți arhitecți ai zilelor sale, iar Scott îi cunoștea foarte bine munca și stilul. John a fost arhitectul unor clădiri publice monumentale, unele dintre cele mai renumite lucrări ale sale fiind Banca Angliei, ulterior reconstruită, Galeria de artă a Colegiului Dulwich și propria sa casă din Londra, care a devenit ulterior muzeu. Când Eliza Soane a murit în 1815, John i-a construit acesteia un mormânt inedit. Acesta cuprinde o structură centrală găurită, susținută de patru stâlpi cu patru panouri ornamentale, decorate în stilul propriu. Acoperișul are în vârf un con de pin, simbol din Egiptul Antic pentru regenerare, sub care este sculptat un șarpe înghițindu-și coada, simbolul eternității.

Designul K2 a fost bine primit de Oficiul Poștal și, deși Giles Gilbert Scott a dorit inițial ca modelul K2 să fie vopsit argintiu, cu un interior albastru-verde, autoritățile au ales culoare roșie, simbol regalității. Aproximativ 1700 de chioșcuri au fost produse și instalate mai ales în jurul Londrei, înainte ca Oficiul Poștal să-și dea seama că aceste cabine sunt prea greu de întreținut.

În anul 1929, la cinci ani după introducerea lui K2, Giles Gilbert Scott a produs un design revizuit, modelul K3, similar cu K2, dar mai mic și cu un design arhitectural mai puțin clasic și, astfel, mai rentabil. Designul chioșcului telefonic a continuat să evolueze, dar structura a rămas aceeași, o cutie dreptunghiulară cu un acoperiș arcuit. De-a lungul anilor, cabina de telefon a devenit iconică pentru cultura britanică și deși utilizarea lor s-a diminuat, sute dintre ele au rămas în toată Marea Britanie, ca elemente decorative.

sursa: https://www.amusingplanet.com/2019/02/the-tomb-that-inspired-londons-iconic.html
tradcuere și adaptare: Radu Ungureanu

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină