Cunoaste lumea

Noutăți

Mii de asteroizi uriași se află în apropierea Terrei. Planurile NASA pentru a preîntâmpina o eventuală coliziune cu Pământul

  •  
  •  
  •  

Potrivit celor de la space.com, NASA va implementa în următorii 10 ani noi măsuri atât pentru a preîntâmpina o eventuală coliziune a unui asteroid de mari dimensiuni cu Pământul, cât şi pentru a pregăti SUA şi întreaga planetă pentru consecinţele unui eventual impact pe care agenția americană nu îl va putea opri.

“Acest plan de acţiune îşi propune nu doar să îmbunătăţească capacitatea de descoperire timpurie a asteroizilor potenţial periculoşi pentru planeta noastră, dar şi să identifice care sunt riscurile producerii unui astfel de impact în viitor şi efectele potenţiale pe care ar putea să le aibă. De obicei aşa sunt prezentate astfel de situaţii în filme şi contribuie la calitatea producţiilor, însă noi nu am constatat în studiile noastre nicio circumstanţă în care am avea nevoie de ajutorul astronauţilor“, a explicat şi Lindley Johnson, ofiţerul NASA pentru apărarea planetei. Noul plan de acţiune al NASA cuprinde cinci obiective majore.

În primul rând, NASA trebuie să-şi sporească şi îmbunătăţească toate mijloacele necesare pentru identificarea asteroizilor potenţial periculoşi, catalogarea lor şi urmărirea traiectoriilor acestora prin spaţiu.

Al doilea obiectiv ce apare în document se referă la îmbunătăţirea “modelării, a capacităţii de predicţie şi a integrării informaţiilor” între agenţiile federale americane cu competenţe în acest domeniu, pentru a determina probabilitatea unui impact şi de a determina cu exactitate când şi unde s-ar putea produce un astfel de eveniment. Echipele de intervenţie în caz de dezastru, aşa cum sunt cele FEMA, vor folosi aceste informaţii pentru a determina care sunt cele mai bune măsuri ce pot fi luate, atât pentru a ne pregăti de un impact cu un asteroid, cât şi pentru a ne confrunta cu consecinţele unui astfel de impact.

În cadrul celui de-al treilea obiectiv cuprins în planul de acţiune, NASA este chemată să vină cu noi soluții practice de deviere a traiectoriei unui asteroid potenţial periculos. Acest lucru implică dezvoltarea de noi tehnologii care să permită executarea unor misiuni spaţiale de “recunoaştere şi reacţie rapidă”, în care o navă spaţială să poată fi lansată spre un asteroid periculos pentru a-i modifica traiectoria. NASA intenţiona să încerce modificarea traiectoriei unui asteroid în cadrul misiunii Asteroid Redirect Mission (ARM), prevăzută pentru anul 2021, însă administraţia Trump a renunţat la această misiune în 2017. Tot aici intră şi misiunea Double Asteroid Redirection Test (DART), misiune ce ar trebui să fie lansată tot în 2021 spre perechea de asteroizi Didymos, unde va ajunge în 2022 pentru a testa dacă este posibilă devierea lor printr-un impact cinetic.

Cel de-al patrulea obiectiv se referă la creşterea cooperării internaţionale, sub conducerea SUA, pentru a pregăti mai bine întreaga planetă de eventualitatea impactului cu un asteroid. În acest scop, Departamentul pentru Apărare Planetară al NASA cooperează cu Comitetul ONU pentru Utilizarea Paşnică a Spaţiului Extraterestru pentru a stabili “care ar trebui să fie răspunsul internaţional la pericolul reprezentat de un asteroid“, incluzând aici comunicarea la nivel internaţional a observaţiilor şi informaţiilor existente despre asteroizi potenţial periculoşi.

Cel de-al cincilea şi ultimul obiectiv formulat în acest plan de acţiune, solicită guvernului american să vină cu o strategie care să se aplice în cazul în care un asteroid masiv ar lovi Terra. NASA şi FEMA colaborează în elaborarea procedurilor de urgenţă în caz de impact cu asteroizi încă din 2010, iar noul raport le solicită celor două agenţii să-şi întărească colaborarea şi să testeze diferite proceduri de urgenţă şi protocoale de acţiune.

Rolul FEMA în cazul unei astfel de urgenţe implică anunţarea şi evacuarea populaţiei din zona de impact. Astronomii au identificat deja peste 8.000 de asteroizi în apropierea relativă a Pământului, obiecte cu diametrul de cel puţin 140 de metri, suficient de mari pentru a şterge de pe faţa Pământului un întreg stat american. Aceşti asteroizi relativ mari reprezintă însă doar aproximativ o treime din totalul bolovanilor cosmici din vecinătatea planetei.

sursa: https://www.space.com/40943-nasa-asteroid-defense-plan.html
sursa: https://www.foxnews.com/science/nasa-unveils-bold-new-plan-to-protect-earth-from-asteroids
traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii