NAGY ATTILA-MIHAI: Din păcate, noi, secuii, n-am fost în starea să repetăm momentul Mihai Viteazu, când am fost împreună cu românii

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească). Când l-am văzut prima dată, în Covasna, pe Hans Klemm, ambasadorul SUA la București, cu drapelul secuiesc în mână, între Antal și Tamás, mi-am dat seama că bănuiala mea potrivit căreia România este santajată prin minoritatea maghiaro-secuiască, chiar începând din ’89, se adeverește. Nu numai că cei de la conducerea țării își trădează neamul vânzând țara străinilor, dar România este realmente încolțită prin rebeliunea maghiară, prin pretențiile de autonomie ale secuilor. Pilda vie este acolo, în Serbia, care a fost pedepsită cu… independența provinciei Kosovo.

A existat șansa, în 1989, ca relația româno-maghiară să marcheze o mare cotitură istorică, dacă ungurii și secuii și-ar fi recunoscut toate păcatele istorice față de români, asuprirea de secole a acestora. Evident, ar fi fost un simplu gest, care nu ar fi șters cicatricile românilor, dar ar fi putut pecetlui pacea între români și secui/maghiari, prin declararea loialității față de statul român și față de neamul românesc. Cu o biculturitate asumată, cu o dublă identitate asumată!

De ce ar fi fost importantă această împăcare? Pentru că, fără pretextul „autonomiei”, nicio forță străină n-ar mai fi putut manipula minoritatea maghiaro-secuiască pentru a șantaja, destabiliza sau chiar rupe țara. Deci ar lipsi principala armă de șantaj a Occidentului, împotriva României.

O mare șansă de împăcare, de a întoarce istoria, a fost așadar pierdută.  Secuii și maghiarii sunt incapabili de a accepta realitatea istorică, de a renunta la iluziile istorice, care alimentează secesionismul lor, devenit arma numărul unu împotriva României. Iar vinovăția lor continuă. Faptul că România trebuie să cedeze din ce în ce mai multe jefuitorilor occidentali, se datorează nu numai trădătorilor din fruntea țării, ci și secuilor și maghiarilor, care, prin secesionismul lor agresiv, dau apă la moară șantajiștilor României. Și este o mare iresponsibilitate din partea liderilor maghiari Antal, Tamás și Kelemen Hunor, care încing spiritele, ceea ce poate duce la dezastru. UDMR-ul este, practic, a două putere în stat, care-și impune pretențiile acolo unde-i dictează interesele. Impune unde vrea el. Din păcate, n-am fost în starea să repetăm momentul Mihai Viteazu, când noi, secuii, și românii am fost împreună.

Dar nu numai despre șantaj e vorba, ci și pericole mult mai mari. Reamintesc un eveniment aproape uitat. Imediat după războiul sârbo-croat, ambasadorul de atunci al SUA s-a întâlnit cu un personaj ciudat, pe nume Eduardo Rózsa Flores. Acesta se născuse în Bolivia, zona Santa Cruz, dintr-un tată evreu maghiar, de profesie pictor, și mama catalană. Din Bolivia s-a mutat în Chile, de acolo, din motive politice, în Suedia, iar în final în Ungaria. Acolo, la universitate ELTE, a fost ultimul președinte al organizației UTC. Era poet și scriitor. A fost, ulterior, fondatorul unei organizații culturale maghiaro-evreiești, după care a trecut la islamism, devenind vicepereședinte al comunității islamice maghiare. A colaborat la mai multe ziare și reviste. În timpul războiului sârbo-croat a fost corespondent BBC. A intrat apoi, ca voluntar, în armata croată. A avansat rapid, primind gradul de maior, chiar de la președintele Tudjman, apoi pe cel de colonel, în calitate de comandant al gărzilor speciale ale armatei croate. În paralel, în Ungaria, a devenit membru al extremei drepte maghiare, Jobbik, deschizând și un site, jobbik.net. Eduardo Rózsa Flores se simțea la el acasă și la dreapta extremă, și stânga. Am citit despre el că era „mediator” între renumitul terorist „Șacalul” și Kádár János, ultimul coducător comunist ale Ungariei.

În 2009 este chemat în Bolovia, în Santa Cruz (conform Wikipedia), ca să organizeze apărarea orașului, împotriva milițiilor indiene răsculate. Știu, chiar de la un membru al acestei grupări, Tóásó Előd, secui din Sovata (dar profesor de IT într-un liceu din Ungaria, înainte de plecarea în Bolivia), că scopul era autonomia zonei Santa Cruz, o zona ceva mai industrializată decât altele. Am ținut legătura cu acest Tóásó Előd chiar în perioada când el era  în Bolivia. Din grupul lui Flores mai făceau parte un secui din Sovata, Magyaróși Árpád, un irlandez și un croat. Grupul stătea ascuns într-un hotel din Santa Cruz, când au fost surprinși de un commando al președintelui Evo Morales. Eduardo, Magyaróși, și irlandezul au fost uciși, iar Tóásó și croatul au supraviețuit. Tóásó a stat câțiva ani în „autonomia răcorii”, la pușcăria din Bolivia…

Pe vremea aceea, eu gândeam altfel și simțeam altfel. Eram un secui naționalist și antiromân. De aceea, am făcut personal niște efortri de a-l elibera pe Tóásó Előd. Ideea mea mea naivă era să-i scriem o scrisoare Papei de la Roma, ca să intervină la Evo Morales pentru eliberarea lui Tóásó Előd. Scrisoarea am scris-o și am trimis-o, însă a ajuns la nunțiatura din Budapesta, pe care am și contactat-o telefonic! Scrisoarea am trimis-o apoi la un preot din Vatican, care era din Târgu Secuiesc, responsabil pentru relații culturale ale Vaticanului, care îl cunoscuse și el pe Tóásó în tinerețe! Părerea sa despre scrisoarea mea către Papa, a fost extrem de laudativă. Dar scrisoarea n-a ajuns la Papă…

Dar de ce este important Eduardo Rózsa Flores pentru România? Înainte de asasinarea să în Bolivia, el a făcut o vizită și în România. În 2007 se afla la Odorheiu Secuiesc unde fusese făcut cetățean de onoare al orașului, considerat centrul naționalismului secuiesc. În ziarele romanești au apărut mai multe știri că venise acolo pentru a declanșa o răscoala armata pentru autonomia secuilor. Ceea ce el a negat. Dar o cunoștință a mea de lângă Târgu Mureș, care-l cunoștea personal, mi-a spus că intenția lui era reală, dar nimeni nu i s-a alăturat.

Întâmplarea asta ar trebui să ne dea de gândit și să ne țină mai treji față de soarta țării și a neamlui. Mă refer, în cazul de față, la faptul că un membru al partidului Jobbik din Ungaria nu poate veni în România cu intenții bune.

Uitându-mă la un film biografic despre Eduardo Rózsa Flores, am sesizat unele detalii din viața lui, care explică totul. Tatăl său era un revoluționar comunist. Idealul lui era Che Guevara, la care nu conta dacă mori, importantă era revoluția permanentă. Eduardo era un om neliniștit, care se simțea bine numai acolo unde e revoluție, unde se trage! Chiar căuta locurile acelea. E posibil ca astfel de intenții personale să-l fi adus în secuime. Această ar fi prima concluzie.

A două concluzie finală este că degeaba a intrat Flores în Jobbik, el a rămas ce a fost în tinerețe, adică revoluționar comunist.

A treia concluzie (de fapt, morala întregii relatări) ar fi aceea, rezultată din derularea faptelor, că în spatele lui Eduardo Rózsa Flores se afla SUA! Un argument ar fi și acela că toți arestațiii din Bolivia care scăpau, au cerut azil politic în SUA.Revin la atenționarea anterioară, anume că un membru al partidului Jobbik din Ungaria nu poate veni în România cu intenti bune. Tentativă din 2007 a lui  Eduardo Rózsa Flores a fost un eșec, căci pretextul „autonomiei” nu avea suficientă putere. Acum are, căci puterea a fost alimentată sistematic și permanent. Acum vine direct premierul Ungariei în România, cere autonomia „Ținutului Secuiesc” și nimeni nu-l oprește. Numai că, între timp, s-a produs schimbarea de azimut. În spatele Ungariei nu mai este SUA, ci Rusia.

Un text de NAGY ATTILA-MIHAI

Ziarul este disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină