Supercolonia de 1,5 milioane de pinguini care a rămas ascunsă pentru aproape 3.000 de ani

În acest an, oamenii de știință au anunțat o descoperire incredibilă, folosindu-se de imaginile captate de satelit: și anume o supercolonie de 1,5 milioane de pinguini Adélie care trăiesc pe o banchiză de gheață. Se pare că aceste păsări marine au trăit în această regiune de cel puțin 2.800 de ani, potrivit unor cercetări noi, prezentate în data de 11 decembrie la reuniunea Uniunii Geofizice Americane de la Washington D.C. Descoperirea a fost posibilă datorită unui nou software al celor de la NASA care permite detecție automată a posibilelor semne de viață. Oamenii de știință au analizat pixelii imaginilor prin satelit și au descoperit ceva ce până acum cercetătorii nu observaseră, și anume excremenete de pinguin pe Insulele Danger.
„Am crezut că știm unde erau toate coloniile de pinguini [Adélie]. Se pare că ne-am înșelat. Această supercolonie nu a fost până acum văzută de om, și implicit nici acești pinguini nu ne cunosc. Dacă vreți o comparație, această colonie de pinguini este ca un trib din amazon care nu are contact și nici nu a avut vreodată contact cu lumea civilizată. În acea zonă din insulele Danger, o regiune atât de mică încât nici nu apare pe majoritate hărților cu Antarctica, trăiesc mai mulți pinguini Adélie decât în tot restul Antarcticii. Pe continentul principal, populațiile de pinguini Adélie sunt într-o continuă scădere, din cauza schimbării climatice, care afectează Antarctica mai rapid decât orice alt loc. Acum că am descoperit această zonă „fierbinte” de pinguini Adélie în Insulele Danger, vrem să putem să o protejăm, iar asta implică încercarea de a înțelege de ce populațiile s-au schimbat”, a declarat Heather Lynch, ecologist la Universitatea Stony Brook, în cadrul conferinței de presă.
Cercetătorii au descoperit că populațiile de pinguini Adélie au atins maximul cândva în anii 1990 și că, de atunci, s-au aflat în scădere. Nivelul scăderii nu este catastrofal, dar ajunge undeva la 10-20%. Echipa de cercetători este condusă de profesorul asistent de oceanografie Michael Polito, de la Universitatea din Louisiana.
traducere și adaptare: Radu Ungureanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu