Cunoaste lumea

Noutăți

Locuri neobișnuite: Takht-i-Rustam, stupa budistă din… Afganistan

  •  
  •  
  •  

Se cunoaște faptul că înainte de apariția Islamului, Afganistanul a fost un important centru al învățăturii budiste. Cu toate acestea, descoperirea unor dovezi palpabile a acestui trecut budist într-o țară devastată de războaie nu a fost tocmai ușor. Cele mai importante dovezi ale acestei perioade pre-islamice din Afganistan se află în Provincia Samangan, unde regăsim rămășițele stupei Takht-i-Rustam (tronul lui Rustam). O stupă este o clădire religioasă budistă, în formă de movilă, ce conține relicve, cunoscute sub numele de sarira, care poate fi folosită ca loc de rugăciune sau de meditație. Stupa a fost redenumită după Rustam al III-lea, conducătorul persan al dinastiei Bavand. Spre deosebire de alte stupa, aceasta nu a fost construită deasupra pământului ci a fost săpată în pământ, într-ul fel ce amintește de bisericile monolitice din Etiopia.

Numele afgan Takht-e Rostam (Tronul lui Rostam) se referă la o figură legendară din cultura persană. După islamizarea Afganistanului, când cunoașterea scopului original al stupei s-a pierdut, situl a devenit cunoscut ca locul unde Rostam se presupune că s-a căsătorit. Rostam sau Rustam este cel mai celebru erou legendar din Shahnameh și mitologia iraniană. Ruinele sunt situate pe un deal la 3 km sud-vest de orașul Samangan.

În partea superioară a stupei se află templul Harmika, construcție săpată în stâncă. Canalul din jurul construcției are 8 metri adâncime, iar o cărare conduce către fundul șanțului, unde călugării buddhiști înconjurau stupa în procesiuni. De asemenea în afara acestui stupa, descoperim urmele unei mănăstiri buddhiste cu cinci grote individuale, care au mici orificii ce permit razelor soarelui să intre în grote pentru a crea o atmosferă perfectă de meditație. Mănăstirea din stâncă nu are niciun element decorativ însă este impresionantă pentru măiestria ingineriei sale.

De ce a fost sculptată atât de neobișnuit această stupa? Istoricii au propus două variante posibile: 1) camuflaj față de invadatori; 2) protecție față de temperaturile ridicate din Afganistan.

sursa: https://www.atlasobscura.com/places/stupa-takhte-rostam
sursa: https://www.amusingplanet.com/2018/06/afghanistans-last-buddhist-relics.html
traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii