A fost creat lichidul care poate capta și stoca lumina Soarelui. Cum va revoluționa acesta modul în care ne vom încălzi locuințele pe timpul iernii

Oricât de la îndemână și regenerabilă ar fi, energia solară nu a putut fi folosită la capacitatea maximă, pentru că nu o putem stoca pe termen lung. Asta până acum, pentru că oamenii de știință suedezi promit să revoluționeze modul în care omenirea folosește energie regenerabilă. Aceștia au dezvoltat un fluid numit combustibil solar termic care poate stoca energie de la soare timp de aproape două decenii. „Un combustibil solar termic este ca o baterie reîncărcabilă, dar în loc de energie electrică, se folosește de lumina Soarelui”, a declarat inginerul Jeffrey Grossman pentru NBC News.
Fluidul este format din molecule speciale în formă lichidă, la a căror îmbunătățire oamenii de știință de la Universitatea de Tehnologie din Chalmers, Suedia, lucrează de un an. Această moleculă este compusă din carbon, hidrogen și azot, iar atunci când este expusă la lumina Soarelui, legăturile dintre atomii săi sunt rearanjate și se transformă în izomer. Energia de la Soare este astfel captată între legăturile chimice puternice ale izomerului și rămâne acolo chiar și atunci când molecula se răcește până la temperatura camerei. Când energia este necesară, să spunem în timpul nopții sau în timpul iernii, fluidul este pur și simplu tras printr-un catalizator care readuce molecula la forma sa originală, eliberând energie sub formă de căldură.
„Energia din acest izomer poate fi acum stocată timp de până la 18 ani. Când ajungem să extragem energia și să o folosim, obținem o creștere a căldurii, care este mai mare decât am îndrăznit să sperăm”, susține Kasper Moth-Poulsen de la Universitatea Chalmers și co-autor al cercetării. Un prototip al sistemului energetic, plasat pe acoperișul unei clădiri universitare, au testat noul fluid și, potrivit cercetătorilor, rezultatele au atras atenția numeroșilor investitori.
Aparatul de energie regenerabilă, fără emisii, este alcătuit dintr-un reflector concav cu o țeavă în centru, care urmărește Soarele ca un fel de antena satelit. Sistemul funcționează în mod circular. Pompând prin tuburi transparente lichidul încălzit de lumina Soarelui, transformând molecula norbornadienă în izomerul său de captare a căldurii, quadriciclan. Fluidul este apoi depozitat la temperatura camerei cu o pierdere minimă de energie.
Când energia este necesară, lichidul este filtrat printr-un catalizator special care aduce moleculele la forma lor originală, încălzind lichidul cu 63 grade Celsius. Speranța este că această căldură poate fi utilizată pentru sistemele de încălzire a locuințelor, alimentând încălzitorul de apă al unei clădiri, mașina de spălat vase, uscător de haine și multe altele, înainte de a reveni la acoperiș din nou. Cercetătorii au pus lichidul prin acest ciclu de peste 125 de ori, iar absorbția căldurii și eliberarea acesteia fără deteriorarea semnificativă a moleculei a avut loc de fiecare dată.
Dacă totul merge așa cum este planificat, Moth-Poulsen crede că tehnologia ar putea fi disponibilă pentru uz comercial în 10 ani.
sursa: https://www.sciencealert.com/scientists-develop-liquid-that-sucks-up-sun-s-energy
traducere și adaptare: Radu Ungureanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu