Beijingul de sub Beijing. Condițiile în care aleg să trăiască sute de mii de oameni ajunși în capitala Chinei pentru un trai mai bun

Posted on 4 noiembrie 2018 by Radu Ungureanu in Știați că // 0 Comments

La sfârșitul anilor 1950, relația dintre cele două mari națiuni comuniste – Republica Populară Chineză și Uniunea Sovietică – se înrăutățea din cauza diferențelor de ideologii politice și pentru o vreme s-a crezut că un conflict major dintre cele două superputeri este unul iminent. În 1969, în mijlocul tensiunii în creștere, președintele Mao Zedong le-a ordonat concetățenilor să sape tuneluri sub casele lor ca protecție împotriva raidurilor sovietice. Până la sfârșitul anilor 1970, cele mai mari 75 de orașe ale țării au săpat tuneluri pentru circa 60% din populația țării.

În Beijing, spre exemplu, aproximativ 300.000 de oameni au săpat peste 20 000 de adăposturi pentru bombe și aproximativ 30 de kilometri de tuneluri care să le lege. S-a speculat că întreaga populație a Beijingului de la acea vreme – 8 milioane de oameni – ar putea să „dispară” sub pământ și să rămână acolo timp de până la patru luni, așteptând ca aerul să se limpezească în urma unui atac nuclear sau chimic.

Totuși, din fericire, aceste scenarii sumbre nu s-au adeverit și buncărele nu au fost niciodată folosite în acest scop. Președintele Mao a murit în 1976, iar succesorul său, Deng Xiaoping, a răsturnat toate politicile bazate pe ideologia lui Mao, în favoarea reformelor economice. Astfel, multe dintre aceste buncăre au fost transformate în locuințe, în timp ce alte spații au devenit supermarketuri, cinematografe, restaurante, clinici, școli, teatre, fabrici, depozite, ferme de cultivare a ciupercilor și patinoare.

Guvernul a considerat că adăposturile subterane constituie o cerință esențială în orașe. Astfel, în 1996 a fost adoptată Legea privind apărarea aeriană civilă, care impunea clădirilor noi să conțină adăposturi subterane de apărare civilă, dar a stabilit, de asemenea, ca adăposturile construite să beneficieze de dezvoltare economică și de utilizare pe timp de pace. Acest lucru a dus la proliferarea locuințelor subterane.

Gestionarea acestor clădiri este un sistem complicat care implică un număr de intermediari. În mod obișnuit, aceste adăposturi sunt deținute fie de o companie privată, fie de Biroul de Apărare Civilă, care le închiriează oamenilor săraci , marea majoritate oameni de la țară veniți în marile orașe în căutarea unui trai mai bun. Se estimează că circa 1 milion de rezidenți din Beijing trăiesc în aceste spații înghesuite. Localnicii le numesc „cuiburi de șobolani” sau șuzu. Mulți dintre locuitorii acestor buncăre cred și speră totodată că locuința subterană este doar o fază de tranziție a vieții lor spre ceva mai bun.

Iată cum justifică decizia de a locui în subteran Wei Kuan, un vânzător de asigurări. Acesta spune că locuiește într-un apartament în subsol deoarece dorește să economisească bani pentru alte lucruri, cum ar fi o mașină: „Mulți dintre colegii mei locuiesc deasupra solului, dar cred că este prea confortabil. Acest loc mă forțează să muncesc mai mult, să stau mai mult pe afară și să vin aici doar ca să dorm”, a declarat el unui corespondent al Al Jazeera.