Astronomii au „pierdut” din vedere peste 900 de asteroizi, iar unii dintre aceștia ar putea să lovească Pământul oricând

Astronomii au „pierdut” din vedere peste 900 de asteroizi cu un diametru de cel puțin 140 metri, și există posibilitatea ca unul sau mai mulți dintre aceștia să lovească planeta noastră într-o zi fără să fim măcar avertizați. Astronomii urmăresc peste 8.000 de asteroizi extrem de periculoși care ar putea ajunge în viitor la o distanță mică de Terra.
Din păcate însă, în cazul asteroizilor pierduți de sub observație, astronomii nu le-au putut stabili orbita, ceea ce înseamnă că aceștia nu știu unde se vor afla în viitor aceste roci spațiale și dacă avem motive de îngrijorare. Grav este faptul că unii dintre acești asteroizi care nu mai sunt monitorizați au un diametru și de câțiva kilometri. Să nu uităm faptul că roca spațială care a lovit planeta noastră și a declanșat dispariția dinozaurilor de pe Terra avea aproximativ 10 km în diametru. Totuși, Peter Veres, coordonatorul studiului, dă asigurări că asteroizii mari care orbitează aproape de Terra vor fi reidentificați în viitor, cu mult înainte ca aceștia să reprezinte un real pericol pentru specia umană.
„Aș fi înclinat să cred că pericolul vine de la obiectele cosmice pe care nu le-am descoperit încă, cele pe care le-am observat măcar o singură dată și le-am pierdut urma vor apărea cu siguranță în vizorul nostru înainte să devină un real pericol. Însă ce ne facem în cazul asteroizilor pe care nu i-am observat niciodată? Trebuie să acționăm repede, să ne implicăm mai mult și să cercetăm cu multă atenție cerul. Este un spațiu vast și deși credem că avem acum tehnologia necesară pentru a investiga, încă ne este imposibil să acoperim fiecare părticică din bolta cerească, Să nu uităm de incidentul de la Celeabinsk”, a declarat dr. Peter Vereš pentru New Scientist.
Meteoritul de la Celeabinsk a intrat în coliziune cu Pământul în dimineața zilei de vineri 15 februarie 2013, în regiunea Celeabinsk din Rusia. Căderea unui meteorit cu un diametru de circa 15 metri și o greutate aproximată de 7.000–10.000 de tone s-a produs la ora locală 09:23, iar în urma incidentului, cel puțin 950 de persoane, dintre care peste 80 de copii, au fost rănite de cioburile de geamuri sparte sau de obiecte deplasate de unda se șoc produsă în urma căderii, a anunțat serviciul de presă al Direcției de Sănătate al administrației regionale.
sursa: https://www.express.co.uk/news/science/961199/asteroid-warning-space-news-near-earth-asteroid-map-orbit
traducere și adaptare: Radu Ungureanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu