Pământul are mai multe… min-luni, greu de observat, pe care astronomii încearcă să le găsească

Timp de aproape patru miliarde de ani, Pământul și Luna au fost inseparabile pe măsură ce au călătorit împreună prin vidul cosmic. Este considerat singurul nostru satelit permanent pe care îl avem, dar noi cercetări au arată faptul că planeta noastră captează ocazional „mini-luni”, niște mici asteroizi pe care îi putem considera sateliți naturali temporari.
Existența mini-lunelor a fost considerată puțin probabilă de un număr de astronomi și chiar imposibilă în trecut deoarece observațiile nu au arătat nici un semn ale prezenâei unor astfel de obiecte cosmice naturale pe orbită. Este posibil ca, datorită dimensiunii relativ mici a acestora, chiar dacă ar fi fost observate de astronomi, aceștia din urmă să le etichetate ca fiind sateliți de telecomunicație.
Luna este aproximativ un sfert din dimensiunea planetei noastre, ceea ce face ca mini-lunile să fie foarte mici, prin comparație. Aceste obiecte se deplasează foarte repede și sunt greu de detectat, chiar dacă în jurul planetei ar putea să existe foarte multe corpuri cerești de acest tip captate în decursul timpului. Mini-lunile măsoară, potrivit calculelor astronomilor, între 1 și 3 metri în diametru, iar un astfel de obiect cosmic a fost detectat cu 12 ani în urmă, de către organizația Catalina Sky Survey. Mini-luna a fost numită 2006 RH120 și măsoară 3 metri în diametru. Se crede că intră pe orbita Pământului la fiecare 20 de ani și, până în prezent, este singura noastră mini-lună cunoscută.
Se așteaptă ca în viitorul apropiat avansul tehnologic să le permită astronomilor să descopere mai multe mini-luni. Descoperirea unui astfel de obiect cosmic poate părea nesemnificativă, însă această cercetare ne-ar putea ajuta să înțelegem mai bine natura asteroizilor din jurul sistemului solar, relațiile dintre Pământ și Lună, precum și o întreagă serie de alte date despre compoziția acestor asteroizi.
În general, termenul „luna” denotă un obiect care orbitează altceva decât steaua principală din sistemul solar. Compoziția lunii noastre este similară celorlalte patru planete terestre din sistemul nostru solar: Mercur, Venus, Pământ și Marte. Toate aceste planete au suprafețe stâncoase și straturi geologice. Dar aceasta nu înseamnă că Luna poate fi clasificată ca o planetă terestră, pentru că această clasificare este determinată strict de mișcarea sa. O planetă poate capta un satelit natural prin forța gravitației. Alte planete din sistemul nostru solar au mult mai multe luni decât Terra. De exemplu, Jupiter are 79 de luni confirmate, iar Saturn are 62.
sursa: https://bigthink.com/mike-colagrossi/earth-has-more-moons-than-you-might-think
traducere și adaptare: Radu Ungureanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu