Cunoaste lumea

Noutăți

Bucureștiul Găzduiește Conferința de Business Sportiv a Anului 2018

  •  
  •  
  •  

Sport Business Chain organizeaza conferinta internationala de business sportiv pe 28 – 30 septembrie la Domeniul Stirbey, ce aduce pe scena peste 35 de lideri si antreprenori ai industriei sportive globale. Tema dezbatuta va fi ‘Monetizarea Sustenabila a Organizatiilor Sportive’, urmarind sa genereze un plus de valoare pentru dezvoltarea entitatilor sportive, de la cluburi, ligi si federatii, la business-uri implicate in sport ca sponsori si parteneri.

Evenimentul isi doreste sa contribuie la dezvoltarea industriei de business sportiv est-european prin crearea de noi oportunitati de networking si colaborare pentru stakeholderii cheie ai ecosistemului. Sport Business Chain pune la dispozitie 3 zile pline de know-how din partea unor nume internationale consacrate, insight-uri exclusive, trenduri ale industriei si studii de caz.

Subiectele abordate variaza de la strategii de comunicare, social media, digital marketing si fan engagement, la dezvoltarea unor parteneriate strategice, activari de sponsorizari si crearea noilor generatii de lideri in sport.

Alex Trickett, Global Head of Sport la Twitter intre 2015 si 2017, va tine un workshop despre ‘Crearea unei Strategii Digitale intr-o Organizatie Sportiva’. Maik Matischak, Vice-Presedinte pe Comunicare la NBA EMEA si fost Director de Comuniare al NFL in Europa, va fi intervievat pe scena de Karina Stiopu, Team Manager la BC Timisoara in legatura cu ‘Strategia de Comunicare a Brandului NBA in Marketul European’. Nick Speakman, fondatorul SPORF si Membru Fondator al Social Chain, va aborda subiectul ‘Fanul Millennial in Sport’, in timp ce Wim Mathues, Senior Manager pe Ecommerce si Parteneriate Digitale la Coca-Cola Partners va impartasi ‘Strategia Europeana de Sponsorizare: de la Sponsorizarea Traditionala la cea Digitala’.

Mike Farnan, Directorul General al clubului Manchester United care a fost responsabil pentru expansiunea brandului in Asia intre 1997 – 2000, va conferentia despre ‘Academiile Sportive in Tarile in Curs de Dezvoltare’. Pe de alta parte, George Ogararu, UEFA Pro Licensed Coach, va prezenta ‘Punctele Cheie de Invatare din Modelul Academiei Ajax Amsterdam’. Diego Valdes, Directorul Sports Business Institute Barcelona, va dezbate ‘Trendurile de Business Curente din Industria Fotbalului, Leadership si Dezvoltarea Noilor Generatii de Lideri Sportivi’.

In aria de sport policy, Yves Le Lostecque, Director al Unitatii de Sport din cadrul Comisiei Europene va prezenta ‘Rolul Uniunii Europene in Promovarea Sportului si in Dezvoltarea unor Organizatii Sportive Sustenabile’. Totodata, Nevena Vukasinovic, Vice-Presedinte al ENGSO Youth, Manager al Relatiilor Internationale la Comitetul Olimpic din Serbia si Presedinte al Youth Council, va intra in panel-ul ‘Plan de Actiune: Identificarea Provocarilor si Satisfacerea Nevoilor Sectorului Sportiv Est-European.’

Conferinta Sport Business Chain se adreseaza conducatorilor cluburilor sportive, reprezentntilor ligilor si federatiilor sportive, managerilor de marketing si comunicare, echipelor de business development si parteneriate, dar si sportivilor si tinerilor pasionati de industria sportului. Agenda evenimentului se regaseste aici: https://bit.ly/2msKxu5.

 


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii