100 de săteni cu sindromul Laron, dintr-un sat din Ecuador, ar putea deține cheia prevenirii cancerului și a diabetului. Acești oameni sunt imuni la aceste boli!

Într-un sat izolat din Ecuador, oamenii de știință speră să găsească cheia tratamentului de prevenire a unor boli precum cancerul şi diabetul. Cercetările au arătat faptul că nici cei 100 de locuitori din prezent, dar nici strămoșii lor nu au suferit vreodată de afecțiunile mai sus amintite. Ceea ce evidenţiază acest grup ca fiind neobişnuit este faptul că toţi suferă de sindromul Laron, o afecţiune rară care duce la incapacitatea organismului de a creşte. Cei afectaţi experimentează o creştere lentă, încă din copilaria timpurie.
În caz de netratare, bărbaţii adulţi cu sindromul Laron, de obicei, ajung până la aproximativ 137 cm, în timp ce femeile pot ajunge până la 122 cm. Una dintre sătencele din cadrul studiului, Merci Valarezo, 50, are doar 110 cm înălţime şi o greutate de 58 kg. Acest lucru o poziţionează ferm în categoria obezităţii morbide – obezitatea morbida fiind o afecţiune gravă, care pune în pericol sănătatea unui individ şi scade speranţa de viaţă ,dar cu toate acestea, oamenii de ştiinţă menţionează că ea este „sănătoasă”. Alimentaţia sa este bogată în carbohidraţi şi grăsimi, dar tensiunea arterială este perfectă. Ea nu prezintă nici un semn de diabet zaharat sau alte boli.
Cercetătorii sunt de părere că persoanele cu sindromul Laron au un defect la nivelul hormonului receptor de creştere. Acest receptor este menit să lege hormonul de creştere şi să producă o substanţă numită „factor de creştere de tip insulinic 1” (IGF-1) sau (n.n engl.) „insulin-like growth factor 1”. Nivelul concentraţiei de IGF-1 în organism este strâns legat de vârsta persoanei: în timpul pubertăţii nivelul de IGF-1 creşte, iar la adulţi producţia de IGF-1 scade.
Cercetătorii au studiat hormonul care se găseşte la majoritatea oamenilor, însă lipseşte în cazul piticilor Laron, în speranţa că acest studiu îi va ajuta să găsească un medicament împotriva cancerului. Oamenii de ştiinţă sunt de părere că aceasta este cauza longevităţii şi imunităţii la cancer.
Dr. Valter D. Longo, expert care studiază longevitatea şi profesor doctor în Gerontologie şi Știinţe Biologice de la Universitatea din California de Sud, spune că absenţa hormonului IGF-1 ar putea împiedica celulele de la mutaţie şi transformare în cancer. De asemenea, sensibilizează organismul la insulină, ceea ce poate duce la protejarea împotriva diabetului.
Într-un studiu cu şobolani, Dr. Longo a constatat că animalele cu sindromul Laron au trăit cu 50% mai mult şi au dezvoltat mai puţine boli. Acum, el speră să reproducă această constatare într-o pastilă care ar bloca IGF-1 la om. Cu toate acestea, el a adăugat că cercetatorii nu ar şti cu siguranţă dacă pilula a avut sau nu efect pe o perioadă de cel puţin 10 ani.
Astăzi, pentru prevenirea cancerului se recomandă schimbarea stilului de viaţă. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, „cel puţin o treime din toate cazurile de cancer pot fi prevenite. Prevenirea oferă cea mai rentabilă strategie pe termen lung în controlul cancerului”. Renunţarea la fumat, exerciţiile fizice, alimentaţia sănătoasă şi reducerea consumului de alcool, reprezintă sfaturile principale de prevenire.
sursa: https://www.huffingtonpost.co.uk/2016/02/15/laron-syndrome-used-to-prevent-cancer-and-diabetes_n_9236314.html
sursa: http://www.dailymail.co.uk/sciencetech/article-2303479/The-Ecuadorian-dwarf-community-immune-cancer-diabetes-hold-cure-diseases.html
traducere și adaptare: Radu Ungureanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu