Cunoaste lumea

Noutăți

În căutarea ”călcâiului lui Ahile” al cancerului. Ultimele descoperiri din domeniu

  •  
  •  
  •  

O echipă de cercetători conduși de Monica Bettencourt Dias, de la Institutul Gulbenkian de Ciencia din Portugalia, a descoperit trăsături importante ale celulelor canceroase care îi pot de acum ajuta pe medici să găsească noi metode prin care să lupte cu această boală. Cercetătorii au observat faptul că numărul şi dimensiunea unor structuri care există în interiorul celulelor, numite centrioli, cresc în cele mai agresive tipuri de cancer. Acest studiu va fi publicat în Nature Communications.

De aproximativ 100 de ori mai mici decât secțiunea transversală a părului, centriolii au fost numiți „creierul” celulei, deoarece aceștia joacă roluri esențiale în multiplicarea, mișcarea și comunicarea celulelor. De la descoperirea lor, de acum mai bine de un secol, cercetătorii au presupus că o creştere anormală în numărul acestor structuri microcilindrice poate duce la cancer. Echipa Monicăi Bettencourt-Dias a investigat anormalităţile acestor centrioli din celulele canceroase umane. Cercetătorii au analizat o serie de 60 de tipuri de celule canceroase care provin din nouă ţesuturi diferite. S-a scos la iveală faptul că celulele canceroase au mai mulţi centrioli, iar aceştia sunt mai lungi decât cei din celulele normale.

Cercetătorii au observat că cei mai mulţi centrioli se găsesc în celulele care duc la cele mai agresive tipuri de cancer. S-a mai descoperit de asemenea şi că centriolii mai lungi sunt mai activi, ceea ce tulbură diviziunea celulară şi poate favoriza formarea cancerului.

„Datele noastre confirmă că numărul şi dimensiunile neregulate ale centriolilor din celule sunt asociate cu trăsăturile maligne. Această descoperire poate ajuta la stabilirea proprietăţilor centriolilor ca un mod de clasificare al tumorilor, pentru a stabili prognoza şi tratamentele”, a declarat Gaelle Marteil, co-autor al studiului.

„Care este pasul următor? Noi continuăm studiile în colaborare cu echipa Nuno Barbosa-Morais de la Institutul de Medicina Molecular din Lisabona, în încercarea de a explora noi mecanisme și terapii care ar putea viza combaterea acestor centrioli”, adaugă Monica Bettencourt-Dias.

sursa: https://www.sciencedaily.com/releases/2018/03/180328083425.htm
traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii