Cunoaste lumea

Noutăți

Franța în șoc: Un rapper care propovăduiește jihadul va cânta la Bataclan, locul în care 90 de oameni au fost uciși de teroriști islamici, în anul 2015

  •  
  •  
  •  

ActiveNews.ro: Medine, un rapper islamist, așa cum este cunoscut în Franța, va susține un concert în sala de la Bataclan, locul în care 90 de persoane au fost ucise de teroriști islamici, în cel mai sângeros atac din capitala Franței, în 2015, scrie Huffington Post France.

Controversatul rapper, care a realizat albumul  „jihad”, produce melodii cu versuri de genul „Crucificați-i pe laici (…) Pun Fatwaa (decizie, cel mai frecvent de condamnare la moarte, conform legii islamic – n.r.) pe capul imbecililor”. Pe lângă promovarea cântecelor islamiste și jihad, Medine urmează cu sfințenie predicile nepotului fondatorului Frăției Musulmane, Tariq Ramadan.

După ce francezii au auzit că Medine va cânta în locul unde a avut loc unul dintre cele mai oribile atacuri islamiste, subiectul a devenit unul  politic. În timp ce politicienii de dreapta și familiile victimelor cer ca rapperul să cânte într-un alt loc, considerând că este vorba de un sacrilegiu, liberalii și stânga îl sprijină pe controversatul muzician. „Niciun francez nu poate accepta că tipul ăsta își varsă mizeriile în același loc în care a avut loc masacrul”, a spus  Marine le Pen, lidera Frontului Național.

Sala de concerte Bataclan a fost ultimul loc atacat în noaptea de 13 noiembrie 2015, în timpul unui concert al trupei americane rock Eagles of Death Metal, unde 1.500 de oameni se aflau. 90 de persoane și-au pierdut viața în timpul acestui concert.  Autorii atacului strigau „Allahu Akbar” (Allah este cel mai mare – n.red.) in timp ce trageau cu armele automate în toate direcțiile.

Citește mai mult: ActiveNews.ro


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

2 Comments on Franța în șoc: Un rapper care propovăduiește jihadul va cânta la Bataclan, locul în care 90 de oameni au fost uciși de teroriști islamici, în anul 2015

  1. Francezi spalati pe creier, in ce hal au ajuns!

  2. Băștinaș Francofon // 14 iunie 2018 at 10:33 // Răspunde

    Nu demult râdeau de români în emisiunile lor tv.

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii