Există forme de viață în atmosfera planetei Venus? O întrebare de actualitate, legată de „planeta soră” a Pământului

În sistemul nostru solar, Venus este, fără îndoială, una dintre cele mai neospitaliere planete. Se pare că, totuși, în trecut ar fi putut adăposti unele forme de viață primitive. Dar nu la trecutul planetei Venus ne vom referi, acum. Ci la elementele actuale, la ceea ce ar mai putea exista și azi!
Conform unui studiu recent, prezentat în detaliu de către jurnalul Astrobiology, oamenii de știință au descoperit unele particularități ale norilor din atmosfera bogată în carbon a planetei Venus, ce le-au captat interesul, din perspectiva existenței unor forme de viață… extraterestre. Acești nori formați din acid ar putea fi un efect al existenței unor specii foarte simple.
Norii venusieni au fost examinați cu ajutorul sondelor spațiale, reieșind că sunt formați din acid sulfuric și particule ce absorb lumina. Prezența acidului sulfuric în atmosfera venusiană ar putea fi o consecință directă a metabolismului unor microorganisme, după cum arată prof. R. Mogul de la California State Polytechnic University.
Adevărul este că planeta Venus a avut la dispoziție foarte mult timp în care să își dezvolte propriile forme de viață, mai multă vreme decât a avut la dispoziție Marte, după cum afirmă conducătorul studiului, Sanjay Limaye de la University of Wisconsin-Madison.
Conform unor studii, arată S. Limaye, Venus a fost o planetă prielnică vieții vreme de aproximativ 2 miliarde de ani. Ca mărime și ca structură, Venus nu este cu mult mai mică decât Terra, planeta din vecinătate, însă diferența majoră între ele este observabilă în ceea ce privește atmosfera și temperatura de la suprafață. În cazul lui Venus, atmosfera conține compuși toxici iar suprafața este foarte fierbinte, cu temperaturi ce pot atinge 460 °C. Suprafața planetei Venus este presărată cu vulcani, unii încă în activitate.
Totuși, există posibilitatea ca rămășițele unei foste „biosfere” venusiene să fi supraviețuit la nivel atmosferic, în condiții ostile, sub forma unor microorganisme. Cu toate că la nivelul solului de pe Venus presiunea atmosferică este de 92 de ori mai mare decât pe Terra, în densa atmosferă venusiană, la o altitudine de 30 de mile deasupra solului, s-ar putea afla vaste colonii de bacterii.
Pentru a dezvolta primele forme de viață bacteriene, Terra nu a avut nevoie de mai mult de un miliard de ani. Pe Terra, bacteriile pot supraviețui și se pot reproduce, în atmosferă, chiar și în condițiile existente la altitudini de 25 de mile, într-un mediu umed, microorganismele fiind deplasate de către curenții de aer.
În aceleași condiții, microorganismele de pe Venus ar fi putut supraviețui chiar și după ce la suprafața planetei apa a dispărut, din cauza temperaturilor tot mai ridicate (urmare a efectului de seră). La înălțimea de 30 de mile, în atmosfera venusiană, temperatura este de circa 60° Celsius iar presiunea este cu mult mai scăzută, aproape de cea existentă la nivelul mării pe Pământ, condițiile acestea fiind acceptabile pentru unele forme de viață microbiană.
În Etiopia, la Danakil, bacteriile trăiesc într-un mediu extrem de ostil. Există, pe planeta noastră bacterii (termofile) ce pot prospera în apele fierbinți ale unor izvoare sau în permafrostul nord-siberian (sol ce rămâne înghețat pe toată durata anului). Dacă microorganismele au apărut, pe Terra, în mediul ostil caracteristic „tinereții” planetei noastre, ar fi putut să o facă și pe alte corpuri cerești, supraviețuind până azi. Așadar, atmosfera lui Venus ar putea adăposti unele forme de viață!
Surse: time.com, indy100.com, space.com
Autor: Tomi Tohaneanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu