Telescopul ALMA a detectat molecule organice complexe în Marele Nor al lui Magellan, o galaxie satelit a galaxiei noastre

Astronomii care utilizează telescopul ALMA, Atacama Large Millimeter / submillimeter Array, au descoperit amprentele chimice a trei molecule organice complexe, metanol (CH3OH), dimetileter (CH3OCH3) și formiat de metil (CH3OCHO) în Marele Nor al lui Magellan, o galaxie satelit a galaxiei noastre Calea Lactee. Două dintre aceste molecule, dimetileterul şi formiatul de metil, sunt cele mai mari molecule organice detectate în afara galaxiei noastre.
„Moleculele organice complexe, cum ar fi cele formate din șase sau mai mulți atomi, inclusiv carbonul, stau la baza vieţii de pe Pământ și, probabil, din altă parte a Universului. Deși metanolul este un compus relativ simplu în comparație cu alte molecule organice, este esențial pentru formarea de molecule organice mai complexe, cum ar fi cele observate de ALMA, printre altele. Dacă aceste molecule complexe se pot forma cu ușurință în jurul protostelelor, este posibil ca ele să facă parte din discurile protoplanetare ale sistemelor tinere. Astfel de molecule au fost aduse probabil pe Pământul „primitiv” de comete și meteoriți, ajutând la dezvoltarea vieții pe planeta noastră „, a explicat astronomul Marta Sewiło, co-autor al descoperirii.
Dr. Sewiło și colegii săi și-au concentrat atenţia asupra regiunii N113 din Marele Nor al lui Magellan, o regiune extrem de bogată în hidrogen. Observațiile anterioare ale acestei regiuni cu Telescopul Spațial al NASA și Observatorul spațial Herschel al ESA au scos la iveală o concentrație uluitoare de protostele care încălzesc „pepinierele” stelare de aici.
Marele Nor al lui Magellan este situat la o distanță de circa 160.000 ani-lumină de Terra. Are o masă de aproximativ 10 miliarde de ori mai mare decât cea a Soarelui și este vizibil doar din emisfera sudică.
sursa: http://www.sci-news.com/astronomy/alma-complex-organic-molecules-large-magellanic-cloud-05685.html
traducere și adaptare: Radu Ungureanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu