Cunoaste lumea

Noutăți

Preţul operelor lui Brâncuşi a dărâmat trei recorduri mondiale

  •  
  •  
  •  

Adevarul.ro: Constantin Brâncuşi este, de departe, cel mai bine vândut artist român din toate timpurile, dar şi unul dintre cei mai prezenţi pe piaţa neagră a artei, estimată la 6 miliarde de dolari anual. În fapt, un top realizat de cunoscuta casă de licitaţii Artmark, la începutul lui 2015, îl plasa pe locul patru, între cele mai vândute opere de artă din toate timpurile, întrecut doar de Giacometti, Modigliani şi Matisse, dar devansând, de exemplu, cea mai bine cotată lucrare a lui Picasso.

Vorbim despre omul ale cărui creaţii au doborât de trei ori recordul mondial de preţ. Câteva exemple:  În 2009, la o licitaţie care a avut loc la Paris, un colecţionar a dat 29 de milioane de euro pentru „Madame L.R.“. Piesa, realizată între anii 1914-1917 şi care făcea parte dintr-o colecţie Yves Saint Laurent, fusese ţinută aproape ascunsă până atunci, acesta fiind, de altfel, şi principalul motiv al preţului de vânzare ameţitor.

Anul 2005. Lucrarea „Pasăre în spaţiu“ este adjudecată cu 27,5 milioane de dolari, la o licitaţie organizată de celebra casă Christie’s din New York. Suma de pornire fusese de 8 milioane de dolari. În 2002, sculptura “Danaide“ se vindea cu 18 milioane de dolari, de aceeaşi casă de licitaţii Christie’s. Piesa, datând din 1913, fusese evaluată, anterior, la 8-10 milioane de dolari. “Prométhée”, un cap turnat în bronz, realizat în 1911, a fost vândut, pentru suma de 12.682.000 de dolari, la o licitaţie organizată la New York, pe 2 mai 2012, de casa Sotheby’s. „Une Muse“ a fost adjudecată, pentru 12,4 milioane de dolari, la o licitaţie de artă modernă şi impresionistă organizată de casa Christie’s la New York, pe 7 noiembrie 2012. Lucrarea care are toate şansele să stabilească un nou record prin preţul de vânzare este „Cuminţenia Pământului“. Încadrată la categoria „Tezaur“, şi expusă, în prezent, la Muzeul Palatului Cotroceni, sculptura este cotată la aproximativ 20 de milioane de euro, de către moştenitorii lui Brâncuşi.

Citeste mai mult: adev.ro/nrop6b

cumintenia 1


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii