„Marea de copaci”- locul considerat de japonezi ca fiind perfect pentru a părăsi această lume. De ce se consideră că există manifestări paranormale aici

Numit „locul perfect pentru a trece la neființă”, pădurea Aokigahara din Japonia este, din păcate, al doilea loc din lume în care oamenii își pierd viața, involuntar sau voit. Primul loc fiind Podul Golden Gate. Revenind la pădurea Aokigahara, din anii 1950 și până acum peste 500 de oameni de afaceri japonezi sătui de atâtea probleme, muncă, stres s-au aventurat în această mare de copaci pentru a nu mai ieși niciodată…
Un grup de cercetători spanioli fascinați de misterul zonei cred că sinuciderile comise în pădure au încărcat energetic copacii lui Aokigahara, generând activitate paranormală și împiedicând pe mulți care intră să scape din adâncurile sale. Datorită imensității pădurii și a feimei de care se bucură, este foarte puțin probabil ca vizitatorii disperați să întâlnească pe cineva în interiorul așa-numitei „Mări de copaci”, astfel încât poliția a instalat semne de avertizare în toată pădurea „Viața ta este un dar prețios dat de părinții tăi” sau ” sunați la poliție înainte de a vă decide să intrați mai adânc în pădure. Locul este unul periculos!”
„Am văzut o mulțime de cadavre descompuse sau care au fost pângărite de animale sălbatice… Nu este nimic frumos să mori acolo”, a declarat un ofițer de poliție locală citat de AtlasObscura.com. În fiecare an, zeci de cadavre sunt găsite de voluntarii care curăță pădurea, dar mulți oameni sunt încă dați dispăruți în zonă. Autoritățile japoneze au întrerupt publicarea numerelor exacte de suicid, pentru a evita ca locul să devină și mai popular.
Locuitorii din zona mărginașă pădurii spun că pot observa cu ușurință cele două tipuri de vizitatori care ajung aici: trecătorii interesați de priveliștile pitorești ale Muntelui Fuji și acele suflete care nu intenționează să se mai întoarcă. Locul a atras și mai mult atenția asupra sa, după ce în 2015 a apărut și un film câștigător al unui premiu Palme d’Or, a cărui acțiune principală se desfășoară tocmai în această „Mare de Copaci”.
Cei care au astfel de gândrui trebuie să știe că pot primi sprijin din partea autorităților indiferent unde se află. Există linii speciale dedicate pentru astfel de intenții și, impreună cu psihologii care le deservesc se face tot posibilul pentru a se preveni noile încercări de suicid.
Trailer film:
sursa: https://www.atlasobscura.com/places/aokigahara-suicide-forest
sursa: https://www.thesun.co.uk/fabulous/5250791/suicide-forest-japan-aokigahara-logan-paul-video-youtube/
traducere și adaptare: Radu Ungureanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu