Gigantica rețea de tuneluri din subsolul orașului Beijing, numită și… Marele Zid Chinezesc din Subteran. În ce scop a fost construit complexul?

Despre Beijing știm că este capitala Chinei și că, după numărul de locuitori, este… comparabil cu întreaga Românie. De fapt, Beijingul are o populație mai mare! Mai puțină lume știe că în subteranul orașului Beijing se află încă un oraș, numit Dìxià Chéng. Acesta constă într-o enormă rețea de tuneluri, fiind supranumit, de către chinezi, dar și de către străini, „Marele Zid Chinezesc din Subteran”, având în vedere dimensiunile și munca extraordinară depusă pentru construirea sa.

Suprafața totală a acestor tuneluri și camere subterane este imensă: 85 de kilometri pătrați. Orașul de sub Beijing a fost construit în scop militar, pe timpul Războiului Rece, ca adăpost anti-aerian, ca urmare a relațiilor tot mai încordate dintre China și Rusia sovietică. În acele vremuri, chinezii aveau motive serioase să se teamă de un război cu URSS, așa că pentru protejarea populației orașului față de atacurile aeriene a fost demarată construirea unui gigantic adăpost. Firește, între timp multe tuneluri sau adăposturi s-au degradat sau au fost abandonate.

Construirea complexului Dìxià Chéng a început în anul 1969 și s-a încheiat 10 ani mai târziu. Era gândit ca un sistem de adăposturi interconectate. Galeriile, ce se întind pe 8500 de hectare, se află la adâncimi cuprinse între un minim de 8 metri și un maxim de 18 metri, sub marele oraș. Inițial, complexul era prevăzut cu nu mai puțin de 90 de intrări, majoritatea aflate în interiorul unor magazine.

Construirea rețelei de galerii a fost ordonată de către Mao Zedong. Uriașul adăpost este menit să protejeze și contra atacurilor biochimice. La vremea demarării lucrărilor, autoritățile susțineau că adăpostul va trebui să ofere protecție unui număr de 6.000.000 de cetățeni (întreaga populație a orașului, pe atunci), țintă care, în ciuda mărimii complexului, nu a putut fi atinsă.

Complexul dispunea de spitale, școli, magazine, restaurante, depozite de alimente și de armament, ferme de cultivare a ciupercilor. În interior puteau fi accesate 70 de surse diferite de apă (izvoare subterane). Adăpostul dispunea de 2300 de guri de aerisire. Rețeaua de tuneluri era legată de sediile principalelor instituții ale metropolei chineze.

La construirea complexului subteran au muncit din greu 300.000 de oameni, printre care militari și elevi. Unele porțiuni au fost săpate manual, fără unelte moderne, iar pământul excavat era scos la suprafață de către muncitori, în coșurile de bambus purtate în spate. Pentru a obține materiale de construcție (cărămidă refolosibilă) au fost puse la pământ ziduri și turnuri vechi de secole. Pentru a mobiliza populația la muncă, autoritățile afirmau că războiul bate la ușă.

Astăzi, doar o foarte mică parte (doar câteva mii) dintre cei peste 21.000.000 de cetățeni din Beijing locuiesc în orașul din subteran. Având în vedere că Beijingul este un oraș în plină expansiune, care are nevoie de noi spații locative, unele dintre fostele adăposturi anti-aeriene au fost amenajate ca spații de locuit, fiind închiriate la prețuri de câteva ori mai mici decât locuințele de la suprafață. Acestea sunt utilizate de către cei veniți în Beijing din zonele rurale, în căutarea unui trai mai ușor, mai prosper.

Surse: wikipedia.org, refresher.cz, www.thevintagenews.com

Autor: Tomi Tohaneanu

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină