Incredibil: 170 de milioane de americani consumă apă radioactivă direct de la robinet

O investigație realizată de mai multe ONG-uri de peste ocean a scos la iveală un adevăr greu de digerat. Peste jumătate din apa potabilă care ajunge în casele americane conține elemente radioactive. Grupul de lucru pentru mediu (EWG) a constatat că o bună parte din apa potabilă din toate cele 50 de state conține elemente radioactive care pot duce, sau accelera mai bine zis, apariția cancerului. EWG a analizat aproape 50.000 de sisteme publice de apă și a descoperit că alimentarea cu apă a 170 de milioane de americani conține elemente radioactive.
Cel mai des întâlnit element radioactiv a fost radiumul, notează cei de la iflscience.com. Radiul intră în apele subterane în mod natural, deși este depozitat în scoarța Pământului. Nivelurile sunt mai mari atunci când activități precum forarea după zăcăminte naturale perturbă aceste depozite. Agenția de Protecție a Mediului din SUA clasifică apele contaminate cu radium ca fiind cancerigene, doar dacă concentrația acestuia este peste anumite niveluri. Potrivit investigațiilor și probelor culese de cei de la EWG, în 158 sisteme publice de apă utilizate de 276.000 de americani, nivelurile de radiu erau peste limitele legale.
În 2006, oamenii de știință din California au stabilit linii directoare clare cu privire la nivelul de radiații la care omul poate fi expus fără ca sănătatea să să fie pusă în pericol. Din păcate aceste linii nu sunt luate în seamă de cei de la Agenția de Protecție a Mediului din SUA, care au propriile standarde, mult mai permisive. Studiul, realizat între 2010 și 2015 de cei de la EWG a constatat că aproximativ 122 de milioane de oameni consumă apă care conține niveluri de radium mai mari decât ceea ce este considerat în siguranță de către liniile directoare ale oamenilor de știință californieni, raportează Newsweek.
EWG a avertizat că nivelurile de radiații în resursele de apă din SUA ar putea fi dăunătoare celor care o consumă. Dintre toate statele, Texas a fost regiunea în care radiumul a fost găsit în cele mai multe gospodării. Aproximativ 80% din rezidenții din zona Lone Star au radiu în apă.
„Cele mai multe dintre elementele radioactive din apa de la robinet provin din surse naturale, dar acest lucru nu exclude nevoia de a proteja oamenii prin standarde mai stricte și printr-un tratament mai eficient al apei în stațiile de purificare. Milioane de americani pot bea apă cu niveluri potențial dăunătoare de elemente radioactive, mulți oameni nu știu despre riscul cu care se confruntă atunci când acționează asupra robinetului”, a afirmat Olga Naidenko, consilier științific la EWG.
sursa: http://www.iflscience.com/health-and-medicine/170-million-americans-are-drinking-radioactive-water-this-interactive-map-shows-you-are-too/
ttraducere șia daptare: Radu Ungureanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu