Cea mai mare cameră digitală de pe Terra va fi folosită pentru căutarea… vieții extraterestre. Va face parte dintr-un telescop amplasat la altitudinea de 2663 metri!

O serie de noi fotografii realizate cu drona ne dezvăluie stadiul în care se află activitatea de construire a unui viitor instrument de examinare a Cosmosului, numit Large Synoptic Survey Telescope (LSST) și aflat în Chile. Operațiunile de construire au debutat în urmă cu 3 ani și se vor isprăvi în 2022. Complexa instalație, situată pe vârful unui munte, începe, deja, să capete formă.
Telescopul LSST va obține, probabil începând cu anul 2023, câte 800 de imagini în fiecare noapte, având capacitatea de a „scana” integral bolta cerească (vizibilă în zona sa de lume) de câte două ori în fiecare săptămână. Una dintre dotările cele mai impresionante ale telescopului LSST este uriașa cameră de 3,2 gigapixeli. Acest instrument, care a fost numit „cea mai mare cameră digitală din lume”, va constitui inima (și ochiul) observatorului Large Synoptic Survey Telescope. Ar fi nevoie de 1500 de ecrane high-definition pentru a reda numai o imagine preluată de către LSST, cu ajutorul puternicei sale camere.
Începând din 2023, Large Synoptic Survey Telescope va prelua imagini integrale ale cerului vizibil în emisfera australă (sudică), fiind amplasat într-una dintre cele mai propice zone pentru asemenea activități, pe vârful unui munte din Chile, numit Cerro Pachón. În doar un deceniu, LSST va putea detecta miliarde de corpuri cerești. Este primul telescop care are capacitatea de a examina, în detaliu, mai multe galaxii decât numărul oamenilor de pe planetă. Este un instrument care va crea posibilități incredibile de cunoaștere a Cosmosului.
LSST va include un mecanism de schimbare a filtrelor și un obturator, care va îngădui camerei să obțină imagini în diferite lungimi de undă. Un performant sistem de date va compara noile imagini cu imaginile anterioare, pentru a detecta schimbările survenite în luminozitatea și poziția unor obiecte la fel de mari ca și grupurile de galaxii îndepărtate și la fel de mici precum asteroizii cei mai apropiați. Neîndoielnic, Large Synoptic Survey Telescope ne va ajuta să găsim răspuns la unele dintre cele mai dificile întrebări legate de Univers și poate chiar să identificăm sistemele solare care conțin planete propice vieții sau corpurile cerești pe care deja s-au dezvoltat forme de viață extraterestră.
Surse informatii si imagini: wikipedia.org, www.dailymail.co.uk
Autor: Tomi Tohaneanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Pentru cei care au timp liber recomand Google Mars…Cu răbdare și zoom-in se pot vedea tot felul de forme geometrice pe suprafața planetei…să fie oare naturale cele forme?!