Uluitoarele vestigii scufundate ale vechiului oraș Baiae – o stațiune de lux a Antichității

În primul secol al erei noastre, Baiae era, pentru aristocrația vremii, echivalentul unei actuale stațiuni de lux. O parte din acest oraș al aristocrației romane se află, astăzi, sub apele mării iar vreme de 1700 de ani vestigiile sale scufundate au zăcut în uitare.
Baiae se află în zona costei apusene a Italiei. O zonă întinsă din anticul oraș a ajuns sub apă în urma modificărilor drastice prin care a trecut relieful din zonă, din cauza activității vulcanice, a seismelor. Din Antichitate și până acum, activitatea vulcanică a făcut ca linia țărmului să se retragă cu 400 de metri. Așa se face că o porțiune din orașul Baiae a avut o soartă similară cu aceea a legendarei Atlantide, edificiile și străzile sale fiind înghițite de către ape.
Cândva, Baiae era echivalentul unui Las Vegas, un loc unde potentații vremii veneau să își cheltuie averile și să își petreacă vacanțele prelungite. Era o cetate a luxului, dar și a plăcerilor, după cum arată istoricii. Arheologii, dotați cu echipamente de scafandru, au descoperit că apele au conservat de minune vestigiile antice – ziduri de clădiri, monumente publice, mozaicuri, străzi.
Cele mai multe dintre fotografii au fost realizate de către Antonio Busiello din Napoli. La vremea sa, Baiae era considerat unul dintre cele mai importante orașe de pe coasta de vest a peninsulei italice. Acolo, Plinius cel Tânăr a avut ocazia să asiste, în anul 79 d.Hr., la cumplita erupție a vulcanului Vezuviu, care a nimicit orașele Pompeii și Herculaneum.
În orașul Baiae veneau, adesea, unii dintre cei mai de seama oameni de stat ai Romei, precum Iulius Caesar, Nero, Pompei, Marius, precum și împăratul Hadrian – care a încetat din viață chiar acolo. În Baiae se remarcă vilele Protiro și Pisoni, împodobite cu mozaicuri de mare frumusețe. Printre alte artefacte impresionante, aflate sub ape, se numără statuia lui Ulise și cea a cârmaciului corabiei sale, pe nume Baius – cel de la care provine, de altfel, numele vechiului oraș.
Ruinele de la Baiae se află pe cuprinsul comunei Bacoli, la 16 km de Napoli. O parte dintre clădirile fastuoase construite în epoca romană au fost distruse în urma unei incursiuni militare, în sec. VIII e.n. Multe dintre statuile aflate, astăzi, pe fundul apei, sunt aproape intacte, o parte din suprafața lor fiind acoperită de diverse organisme marine. După cum arăta unul dintre cercetători, o scufundare efectuată în scop de cercetare în apele care acoperă luxul de odinioară al orașului Baiae echivalează cu o incursiune într-o misterioasă lume a trecutului, cu o călătorie în timp.
Surse: www.dailymail.co.uk, www.britannica.com
Autor: Tomi Tohaneanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu