Misterul statuetei de la Liubcova (Caraș Severin). Într-una din mâini ține o mască. Ce ritualuri se practicau în „preistorie”?

Articol preluat din revista ISTORIE INEDITĂ (Disponibilă pe www.dacia-art.ro). Istoria ne-a învățat că majoritatea descoperirilor de anvergură se fac întâmplător. Într-o iarnă geroasă, unul dintre marii arheologi amatori ai Clisurii Dunării – domnul director al şcolii din Gornea, comuna Berzasca, județul Caraș-Severin –, învățătorul Ion Dragomir, descoperă împreună cu soldatul grănicer Grigorescu Cătălin o piesă antropomorfă, numită mai departe Statueta de la Liubcova (foto 1). Aceasta este confecţionată dintr-un lut foarte fin, bine frământat, în care se disting mici paiete de mică şi pietricele de aceleaşi dimensiuni. Culoarea piesei este brun-roşcat. Piesa a fost spălată mult timp de apele Dunării, ea fiind descoperită într-o acțiune numită de arheologi periegheză.

Reprezentarea este steatopigă, având zona tălpilor lăţită pentru o mai bună stabilitate în poziţie verticală, pe postament. Braţul drept al statuetei este îndreptat către şold, iar cel stâng este dus către umăr, indicându-ne o poziţie ritualică. În cazul nostru, poziţia derivă din cea a statuetelor în picioare, cu mâinile în şolduri, caracteristice lumii târzii vinciene, faza C. Redarea plastică este foarte bună, distingându-se clar detalii ale îmbrăcăminţii, ale obiectelor de cult şi ale mâinilor. Din păcate, capul statuetei lipseşte, fiind rupt din vechime. Acest tip de statuetă are capul destul de disproporţionat în corelaţie cu corpul, așa cum vedem din analogiile vremii.

Înălţimea piesei este de 11,9 cm, lăţimea maximă (în zona coatelor) este de 9,1 cm şi lăţimea tălpilor este de 4,4 cm.

Îmbrăcămintea Statuetei de la Liubcova este alcătuită din două piese. Partea superioară a corpului este acoperită cu o cămaşă, având mânecile lungi, care se opreşte în dreptul şoldurilor. Spunem aceasta deoarece este redat plastic ombilicul, pe care, de aceea, îl considerăm neacoperit de bluză. De asemenea, inciziile care stabilesc ductul cusăturilor se opresc înaintea inciziei care stabileşte începutul celei de-a doua piese de îmbrăcăminte. Cămaşa este alcătuită din fâşii, două pentru partea stângă şi două pentru partea dreaptă a corpului, cusute între ele. În dreptul gâtului ea formează un decolteu, în icul căruia – atât în faţa, cât în spatele piesei – materialul este prins cu un obiect (pandantiv) perforat în trei locuri, după cum ne sugerează redarea lui plastică. În acest caz, credem că este vorba despre un pandantiv-prinzător, datorită faptului că piesa asigură o bună prindere icului cămăşii.

În dreptul coatelor, statueta are redate, cu deosebită minuţiozitate, două brăţări care strâng mâneca cămăşii (una la cotul stâng, cealaltă la cotul drept). De la coate până în dreptul palmelor ne sunt sugerate, prin intermediul unor caneluri, falduri orizontale.

Partea inferioară a corpului, de la nivelul şoldurilor în jos, este acoperită cu o fustă (pantalon?) realizată din două fâşii mari de pânză, drapate independent, prin aceeaşi metodă ca şi pentru partea inferioară a mânecilor bluzei. Sugerarea drapajului se face prin caneluri. Sesizăm că această piesă de îmbrăcăminte se termină undeva sub nivelul genunchilor. Laba piciorului este ruptă din vechime, neputând trage concluzii asupra încălţămintei. Singura observaţie pe care o putem face în acest sens este cea după care postamentul are o incizie mediană care sugerează despărţirea tălpilor picioarelor. Piesa de îmbrăcăminte care acoperă partea inferioară a corpului statuetei este susţinută de o sfoară (brâu?) redată de jur-împrejurul personajului printr-o incizie adâncă.

Inciziile care redau cusăturile sau alte piese de îmbrăcăminte sunt încrustate cu pastă albă într-o manieră caracteristică culturii Vinča (mileniile 5 – 3 î.e.n – n.red.) şi altor culturi încadrabile cronologic în Neoliticul dezvoltat și începutului Eneoliticului. De asemenea, cercetarea atentă a piesei ne-a permis să observăm că cel puţin fâşiile cămăşii amplasate pe părţile laterale ale personajului şi masca statuetei sunt vopsite cu culoarea roşu în tehnica crussted. Urme de vopsea au fost sesizate și sub braţul drept şi sub cel stâng în zona vasului, dar nu pe el. Pictura s-a exfoliat deoarece a fost spălată de apele Dunării şi, fiind realizată după arderea teracotei, nu prezintă atâta rezistenţă ca în cazul în care ar fi fost realizată înainte de ardere. Cazuri de pictură cu culoarea roşu sau galben înainte de ardere se întâlnesc frecvent în nivelurile vinciene ale aşezării de la Liubcova, punct Ornița.

Personajul reprezentat de Statueta de la Liubcova are unele atribute pe care le considerăm esenţiale pentru definirea ritualurilor din epoca neolitică.

Sexul statuetei este feminin. Spunem aceasta luând în considerare steatopigia accentuată, pântecele bine evidenţiat şi modelarea plastică a sânilor. În favoarea atribuirii sexului feminin pledează şi faptul că statueta este îmbrăcată în întregime, având şi podoabe care o înfrumuseţează.

După cum am mai afirmat în acest text, mâna stângă a statuetei, care este dusă către umăr, presează o mască. Realist realizată, cu ochii puţin oblici şi gura redate prin incizii adânci, masca este – respectând proporţiile sugerate de piesa din lut – mai mare decât faţa unui om. În partea sa inferioară, masca are o prelungire de care se apucă când este ţinută pe faţă. Lucrul esenţial, după opinia noastră, este acoperirea ei cu palma mâinii stângi, redată cu deosebită minuţiozitate, sugerând o poziţie de repaus ante- sau post- procesului ritual, pe scurt, o poziţie de veghe.

În mâna dreaptă a personajului se află un vas sprijinit de şold. După toate probabilităţile, acest vas este unul de libaţii. Forma vasului este curioasă, fiind de tip askos.

În timpul proceselor rituale, statueta poate fi folosită în două poziţii fundamentale: a) pe postament; în acest caz, stă sprijinită în poziţie verticală pe talpa sa mult lăţită. În consecinţă, ea poate face parte dintr-un complex special, altar sau trusă magică; b) agăţată; poate fi purtată la gât sau atârnată de o grindă cu ajutorul unei sfori care se trece prin perforaţiile din braţe.

Pentru această piesă nu există – cel puțin în lumea Neoliticului și Eneoliticului – nicio analogie. Curios este că după aproximativ 10 ani de la această descoperire s-a mai găsit o astfel de piesă, mult mai prost păstrată, tot la Liubcova, Ornița, ceea ce ne întărește convingerea că exista în sit un sanctuar al epocii.

Prof. univ. Dr. Sabin Adrian Luca,

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, sabinadrian.luca@ulbsibiu.ro

Muzeul Național Brukenthal, sabin.luca@brukenthalmuseum.ro

Bibliografie:

1. A. Luca, Liubcova–Orniţa. Monografie arheologică, Editura Macarie, Târgovişte (1998), 223 de pagini
2. A. Luca, Liubcova–Orniţa, Reşiţa (1991) (ediţie bilingvă), 20 de pagini

Studii și articole

1. A. Luca, Date despre „Statueta de la Liubcova II”, jud. Caraş-Severin, Acta Terrae Septemcastrensis 1 (2002), Sibiu, pp. 15 ‒ 28
2. A. Luca, Precizări asupra încadrării cronologice şi culturale a Statuetei de la Liubcova, Apulum 26 (1990), Alba Iulia, pp. 49 ‒ 54
3. A. Luca, I. Dragomir, Die Statuette von Liubcova-Orniţa, Dacia Nouvelle Serie 33 (1989), București, pp. 229 ‒ 233
4. A. Luca, La statuette néolithique de Liubcova-Orniţa, în Roumanie pages d’histoire 14 (1989, 1, şase limbi de apariţie), Bucureşti, pp. 116 ‒ 121
5. A. Luca, Statueta neolitică de la Liubcova-Orniţa, în Magazin Istoric 23 (9, 270, sept. 1989), București
6. A. Luca, I. Dragomir, Date cu privire la o statuetă inedită de la Liubcova–Orniţa (jud. Caraş–Severin), Banatica 9 (1987), Reșița, pp. 31 ‒ 42

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină