Cunoaste lumea

Noutăți

Studiu suedez de ultimă oră: riscurile de afecțiuni cardio-vasculare și de sfârșit prematur al vieții sunt mai reduse, la deținătorii de câini!

  •  
  •  
  •  

O echipă de oameni de știință a utilizat datele culese de la mai mult de 3,4 milioane de cetățeni ai Suediei, cu vârste de 40-80 de ani. A fost studiată asocierea dintre calitatea de proprietar al unui câine și sănătatea cardio-vasculară. A reieșit că proprietarii de câini au prezentat un risc considerabil mai scăzut de a dezvolta o afecțiune a inimii sau a rețelei vasculare, precum și un risc mai mic de a înceta din viață din alte cauze, vreme de 12 ani.

Rezultatele studiului au fost date publicității, pentru prima dată, în jurnalul Scientific Reports. Țelul principal al studiului a fost de a determina dacă proprietarii de câini prezintă un risc diferit de afecțiune cardiovasculară și de sfârșit prematur al vieții, comparativ cu persoanele care nu au un asemenea prieten necuvântător.

O foarte interesantă descoperire a fost că deținerea unui câine a reprezentat un puternic factor protector față de riscurile menționate, pentru persoanele care locuiau singure. De menționat că persoanele singure au fost identificate anterior cu un risc sporit de boală cardiovasculară și sfârșit prematur, prin comparație cu persoanele care împărțeau spațiul locativ cu alți membri ai familiei.

Pentru o persoană singură, un câine poate fi asemenea unui important membru al familiei. Studiul suedez a arătat că persoanele singure deținătoare de câini au prezentat un risc de sfârșit timpuriu al vieții mai redus cu 33% și un risc de dezvoltare a unei afecțiuni cardiovasculare cu 11% mai mic. O altă concluzie foarte interesantă, care i-a pus pe gânduri pe specialiști, a fost că persoanele singure cele mai protejate față de aceste riscuri au fost deținătorii de câini aparținând raselor de vânătoare.

Care să fie cauzele pentru care un deținător de câine este mai ocrotit, vizavi de riscurile menționate? Studiile de acest tip pot clarifica mai greu o asemenea problemă, fiind necesare cercetări suplimentare. Totuși, au fost enumerați mai mulți factori cu efecte pozitive asupra sănătății unei persoane care deține un câine: aceste persoane sunt mai active din punct de vedere muscular, contactul cotidian cu animalul de companie determină îmbunătățirea microbiomului (flora microbiană benefică) și sistemului imunitar al respectivei persoane și, nu în ultimul rând, rolul important al acestor minunate animale de companie în combaterea stresului, depresiei, în menținerea echilibrului afectiv.

prietenie

prieten necuvantator

Sursa: www.sciencedaily.com

Autor: Tomi Tohaneanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii