Premieră medicală: Oamenii de știință au înlocuit 80% din pielea unui băiețel cu una artificială, crescută în laborator

Unui băiețel cu răni netratabile i-a fost înlocuită 80% din piele cu o epidermă modificată genetic, în încercarea de a-i salva viața. Băiatul de doar 7 ani are o tulburare genetică care îi punea viața în pericol și care cauza răni netratabile și infectabile pe tot corpul. Înainte de intervenție, băiatul de origine siriană își pierduse aproximativ 80% din piele. În 2015, a fost internat într-un spital pentru copii în Germania, unde medicii nu i-au dat prea multe șanse de supraviețuire după ce toate celelalte încercări de vindecare au eșuat.
Boala de care micuțul suferă se numește epidermoliza buloasă (EB), o tulburare extrem de rară a pielii. Aceasta este cauzată de lipsa uneia din cele aceste trei gene: LAMC2, LAMA3 sau LAMB3, care contribuie la producerea proteinei laminin 332. Această proteină ajută la atașarea straturilor superioare ale pielii la straturi mai profunde. Ca rezultat al mutației, pielea suferinzilor se poate rupe doar dintr-o ușoară ciocnire sau frecare.
Studiul, publicat recent în Nature, arată că Hassan, cum se numește băiețelul, suferă de epidermoliza bullosa juncțională, care reprezintă aproximativ 5% din EB. Considerată a fi una dintre cele mai grave forme ale afecțiunii, aproximativ 40% dintre copiii cu o astfel de afecțiune nu supraviețuiesc primului lor an.
Deci, medicii s-au confruntat cu o situație extremă atunci când au încercat să repare pielea băiatului folosind un înlocuitor modificat genetic. Cercetătorii de la Universitatea din Modena și Reggio Emilia din Italia au luat celule stem dintr-un mic plasture de piele neclotată de pe corpul băiatului și au folosit acest lucru pentru a crește pielea nouă în laborator. Înainte de a dezvolta coli de piele din celule, echipa a folosit un retrovirus pentru a introduce o versiune sănătoasă, nemutată a genei LAMB3.
„Copilul este acum la școală. Joacă fotbal. Aproape doi ani mai târziu, Hassan se descurcă bine. Nu are nevoie să ia medicamente, se descurce bine la școala, pielea se vindecă și începe să arate ca a copiilor sănătoși”, a declarat cercetătorul Tobias Hirsch, pentru BBC News.
sursa: http://www.iflscience.com/health-and-medicine/scientists-replace-80-percent-of-boys-skin-with-epidermis-grown-in-lab-saving-his-life/
traducere și adaptare: Radu Ungureanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu