Imagini spectaculoase, surprinse înaintea declanșării unor super-furtuni, ce reflectă grandoarea și forța Naturii… Sau, poate, ceva mai mult! GALERIE FOTO

Calmul fragil și de scurtă durată care precede furtunile are o măreție și o solemnitate aparte, greu de descris în cuvinte. Norii se adună, ca la o misterioasă comandă, iar furtuna este gata să se dezlănțuie, izbucnirea sa fiind anunțată de către tunetele și trăznetele din ce în ce mai dese. În acele momente, în care tensiunea din aer este aproape palpabilă, în fața ochilor ni se pot desfășura imagini fascinante, dar și într-o anume măsură înfricoșătoare, ce reflectă măreția și forța Naturii.
Fotograful Roger Hill din Bennet (Colorado, SUA) este unul dintre cei mai pasionați și tenace „vânători” de super-furtnuni de peste ocean. De treizeci de ani acest om imortalizează formațiunile ce apar în văzduh, în momentele ce preced declanșarea unor furtuni de mare intensitate. Sunt, uneori, nori de forme curioase, bizare, ce pot alimenta unele teorii privind folosirea, în secret, a unor sisteme de manipulare a vremii. Astfel, unii dintre privitori ar putea spune că, departe de a fi opera Naturii, norii de formă neobișnuită, la fel ca și unele furtuni atipice, nu reprezintă decât efecte ale experimentelor secrete de influențare a vremii, aferente unor proiecte de tip HAARP (High Frequency Active Auroral Research Program).
Furtunile care sunt precedate de apariția unor formațiuni noroase impresionante pot să apară aproape oriunde în lume, dar sunt foarte frecvente în așa numitul Vest Mijlociu al SUA (care include statele Dakota de Nord și de Sud, Nebraska, Minnesota, Missouri, Kansas, Wisconsin, Iowa, Indiana și altele). Datorită activității sale, ce se întinde pe trei decenii, fotograful Roger Hill figurează în Guiness World Record drept persoana care a fost martoră la cele mai numeroase tornade. Imaginile de mai jos au fost realizate pe teritoriul Statelor Unite, mai ales în Vestul Mijlociu, unde au o frecvență deosebită super-furtunile ce prezintă imagini cum doar în filmele fantastice mai poți admira.
Sursa: www.dailymail.co.uk
Autor: Tomi Tohaneanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu