Cunoaste lumea

Noutăți

Oamenii de știință chinezi au finalizat cu succes prima teleportare intercontinentală a unui foton

  •  
  •  
  •  

După ce au reușit pentru prima dată în istorie să teleporteze un foton la bordul unui satelit aflat la o altitudine de peste 500 de kilometri, fizicienii din China și Austria au efectuat în data de 29 septembrie și prima teleportare intercontinentală a particulelor. Potrivit experimentului dezbătut pe larg de cei de la phys.org, s-a reușit transferarea unui foton de la satelit către Pământ în două puncte distincte, aflate la o distanță de 1200 de kilometri unul față de altul. Pentru a realiza acest experiment, oamenii de știință chinezi s-au folosit de rețeaua quantumală terestră existentă și care leagă Beijingul, Shanghai, Viena și satelitul Micius.

Acest satelit este de fapt un fotoreceptor deosebit de sensibil, capabil să detecteze stările cuantice ale fotonilor lansați de la sol. Satelitul Micius a fost lansat pentru a permite oamenilor de știință să testeze diverse concepte tehnologice de bază ale fizicii cuantice, precum inseparabilitatea, criptografiea și teleportarea. Tehnologiile cuantice moderne se bazează pe fenomenul de „entuziasm cuantic”. Acest fenomen, în special, joacă un rol important în sistemele de comunicații cuantice protejate, care exclud complet posibilitatea spionajului datorită faptului că legile mecanicii cuantice interzic „clonarea” stării particulelor de lumină.

Teleportarea cuantică se bazează pe inseparabilitatea cuantică, situația în care un set de „obiecte” cuantice se formează în același moment într-un spațiu. În acest fel, ele împărtășesc aceeași existență. Acea experiență comună continuă și atunci când fotonii sunt separați, lucru ce înseamnă că măsurătorile efectuate asupra unuia influențează imediat starea celuilalt, indiferent de distanța dintre aceștia.

„Comunicațiile private și sigure sunt nevoi fundamentale ale societății în care trăim. Acest lucru se datorează în special creșterii exponențiale a utilizării internetului și a comerțului electronic; tocmai de aceea este extrem de important să se creeze o rețea securizată cu o protecție globală a datelor. Criptografia tradițională a cheii publice se bazează, de obicei, pe percepția computațională a anumitor funcții matematice. În schimb, distribuția cuantică (QKD) utilizează cuantele individuale de lumină (foton unic) pentru a garanta securitatea necondiționată între părțile îndepărtate”, se arată în comunicatul emis opiniei publice de către echipa de dezvoltare a proiectului.

Quantum-communication-1024x576

sursa: https://phys.org/news/2017-09-team-world-space-ground-quantum-network.html

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii