Cunoaste lumea

Noutăți

Prima carte tipărită pe pământ românesc are o vechime de peste o jumătate de mileniu. Cum se numește și care-i povestea sa?

  •  
  •  
  •  

Secolul XV este cel în care au apărut primele cărți tipărite conform tehnicii lui Johannes Gutenberg. În cea de-a doua jumătate a acelui veac  și la începutul secolului următor (XVI), nou-apăruta tehnologie, care a îngăduit o multiplicare mai rapidă a cărților, s-a extins cu repeziciune, în întreaga Europă.

Domnitorii țărilor române s-au dovedit a fi, în multe cazuri, ocrotitori ai culturii și receptivi față de progresul tehnic. Primii ani ai secolului XVI au adus tehnica tipăririi și în Țările Române. Prima carte tipărită, vreodată, pe pământul românesc, este un Liturghier. Tipărirea sa a început în anul 1508, pe vremea lui Radu cel Mare – voiedod a cărui viață a luat sfârșit înainte isprăvirea muncii de imprimare. Meșterul tipograf a fost călugărul Macarie.

Radu IV

Monahul Macarie, originar din Serbia, a deprins tehnica utilizării presei de tipărit tocmai la Veneția. În Muntenia, a fost invitat de către voievodul Radul cel Mare, pentru a întemeia prima tiparniță din istoria Țării Românești. Această tiparniță a funcționat în cadrul Mănăstirii Dealu, nu departe de Târgoviște. Acest lăcaș de cult – în care, în prima jumătate a secolului XX, a funcționat un liceu miliar ce l-a avut, printre elevi, pe Corneliu Zelea Codreanu, este locul în care se află capul lui Mihai Viteazul, precum și locul de veșnică odihnă al domnitorului Radu cel Mare (care a și ctitorit frumoasa mănăstire).

Manastirea Dealu

Atunci când auzi numele voievodului Radu cel Mare (1495-1508) – fiul lui Vlad Călugărul, ești tentat să pleci de la presupunerea că supranumele „cel Mare” i se trage de la remarcabile fapte de arme sau realizări pe plan (geo)politic. Ei bine, este un voievod care a rămas în memoria oamenilor printr-o altă categorie de realizări, și nu prin confruntările cu marile puteri ale vremii.

Pe plan politic, Radu cel Mare a căutat să asigure menținerea statutului independent al Țării Românești pe căi diplomatice și nu pe calea armelor, precum unii dintre iluștrii săi predecesori sau contemporani (cum ar fi Ștefan cel Mare, cu care, de altfel, Radu Vodă s-a înțeles bine). Radu Voievod a fost prețuit de către supușii săi, deoarece domnia sa a fost una liniștită, prosperă, fără confruntări militare de amploare sau incursiuni militare vrăjmașe. Acest climat a fost unul propice pentru realizări pe plan cultural.

Carte veche

Radu cel Mare a domnit laolaltă cu părintele său încă din anul 1492. Apoi, din 1495 a fost conducător unic al Țării Românești. Toți fiii lui Radu cel Mare au devenit, la rândul lor, domnitori. Atât cei legitimi, printre care Mircea Ciobanul, cât și cei din afara căsătoriei – cel mai de seamă fiind Radu de la Afumați.

După Liturghierul tipărit în 1508, călugărul Macarie a mai tipărit, în Țara Românească, încă două cărți – un Octoih și un Tetraevangheliar, la 1510 și, respectiv, la 1512. Liturghierul a cărui tipărire a început în ultimul an al domniei lui Radu cel Mare (1508) este o carte destul de voluminoasă, pentru epoca sa, având 256 de pagini. Uneori, este numită și Liturghierul lui Macarie, după numele tipografului.

Macarie

În partea finală a Liturghierului de la 1508 putem afla că „s-au început această sfântă carte (…) după porunca domnitorului Io Radu Voevod, să îi fie lui veşnică pomenire, şi s-au săvârşitu această carte din porunca întru Hristos Dumnezeu binecredinciosului şi de Dumnezeu păzitului şi prealuminatului domnitor Io Mihnea, marele voievod a toată ţara Ungrovlahiei şi a părţilor de la Dunăre, fiul marelui Io Voievod Vlad, în anul întâi al domniei sale, ostenindu-se şi smeritul monah şi preot Macarie”.

Prima carte tiparita in Tara Romaneasca

Radu cel Mare

Liturghier

Surse: wikipedia.org, basilica.ro, www.istorie-pe-scurt.ro, romaniancoins.org,

Autor: Tomi Tohaneanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii