Einstein se ruga? Ce spunea marele fizician despre existența lui Dumnezeu…

În ce credea una dintre cele mai strălucite minți din istorie? Este o întrebare pe care mulți dintre noi și-au pus-o. Mulți oameni știu că Albert Einstein a fost crescut ca evreu și unii oameni rămân convinși de dedicarea sa față de Dumnezeul lui Avraam. În ianuarie 1936, o elevă pe nume Phyllis i-a scris o scrisoare lui Einstein în care l-a întrebat dacă aceste crede în știință și religie.
„Domnule dr. Einstein, am ridicat întrebarea: „Oamenii de știință se roagă?” în clasa noastră de duminică. Doamna a început să ne întrebe dacă putem să credem atât în știință, cât și în religie. Noi scriem oamenilor de știință în încercarea de a găsi un răspuns. Ne vom simți foarte onorați dacă ne veți răspunde la întrebarea noastră: Oamenii de știință se roagă și pentru ce se roagă? Suntem în clasa a șasea, clasa domnișoarei Ellis. Cu sinceritate, Phyllis”
La câteva zile după expedierea scrisorii a venit și răspunsul marelui fizician:
„Dragă Phyllis, voi încerca să răspund la întrebarea dvs. cât mai simplu posibil. Iată răspunsul meu: Oamenii de știință cred că fiecare apariție, inclusiv a ființelor umane, se datorează legilor naturii. Prin urmare, un om de știință nu poate fi înclinat să creadă că cursul evenimentelor poate fi influențat de rugăciune, adică de o dorință manifestată de o entitate supranaturală. Totuși, trebuie să recunoaștem că cunoașterea reală a acestor forțe este imperfectă, astfel încât, în cele din urmă, ideea existenței unui spirit superior, se bazează pe un fel de credință. O astfel de convingere rămâne larg răspândită chiar și cu realizările actuale din domeniul științei. Dar, de asemenea, toți cei care sunt serioși implicați în urmărirea științei devin convinși că un anumit spirit este manifestat în legile universului, care este cu mult superior omului. În acest fel, știința este condusă de un sentiment religios, special, care este cu siguranță diferit de religiozitatea unuia mai naiv. Cu salutări cordiale, A. Einstein”
În răspunsul său către Phyllis, Einstein pune un mare accent pe conceptul panteist, pe ideea că „Dumnezeu este totul”. De câteva ori a exprimat explicit acest punct de vedere, spunându-i rabinului Herbert S. Goldstein: „Cred în Dumnezeul lui Spinoza, care se află în armonie cu tot ceea ce există, nu într-un Dumnezeu care se preocupă de soarta și de faptele omenirii”.
sursa: http://bigthink.com/articles/did-einstein-pray-what-the-great-genius-thought-about-god
sursa: https://plato.stanford.edu/entries/pantheism/
traducere și adaptare: Radu Ungureanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu