De teama falxurilor dacice romanii și-au ranforsat coifurile. Teribilul Falx Dacic i-a speriat atât de tare încât împăratul Traian a fost nevoit să își revoluționeze tehnica militară. Detalii:

Un prim coif antic roman ranforsat a fost descoperit la Berzovia (jud. Caraș – Severin) în toamna anului 1968, în cursul săpăturilor arheologice efectuate în perimetrul Castrului Legiunii a IV- a „Flavia Felix”. El este un coif din perioada romană, de tip Weissenau și a ieșit la lumină într-o încăpere din partea vestică a pretoriului, unde era acoperit de un strat de dărâmătură. Coiful de la Berzovia a fost lucrat din tablă de fier ciocănită. Dintre coifurile folosite de militarii romani din legiuni, cele mai apropiate de piesa descoperită la Berzovia sunt cele de tip Weisenau.

O particularitate deosebită a Coifului de la Berzovia, nemaiîntâlnită la nici un alt exemplar al tipului de coif Weisenau, o constituie prezența barelor de întărire așezate în cruce deasupra calotei, bare care reprezintă o formă simplificată a benzilor de întărire de pe Coiful de la Jart sau de pe un număr mare de coifuri romane redate pe Columna lui Traian de la Roma, cu metope-imagini din cele două războaie daco – romane.

Revenind la barele de întărire dispuse în cruce, ele sunt considerate mai nou, ca reprezentând o inovație a armatei imperiale romane condusă de împăratul Traian și datorată bătăliilor date în cele două războaie daco – romane. Mai exact, aceste bare au fost fixate pentru a conferi coifului un plus de rezistență în fața loviturilor date cu falx-ul dacic, sabia emblemă a strămoșilor noștri. În ceea ce privește cronologia piesei de la Berzovia, ea trebuie  pusă în legătură cu prezența Legiunii a IV-a Flavia Felix în castrul de aici. Unitatea a staționat la Berzovia relative puțin (între anul 102 și începutul domniei lui Hadrianus, când a fost transferată în vechea ei garnizoană de la Singidunum, cel mai târziu în anul 114). Deci, coiful – care probabil a făcut parte din armamantul defensiv al militarilor romani din această legiune a fost pierdut în momentul evacuării castrului. Coifuri cu calota întărită (ranforsată) au mai fost descoperite la Miholo, Batina, Ciumești, Apahida, Orosfaia, Lin, etc.

Sabia curbă dacică pentru două mâini era cunoscută ca și Falx Dacica, fiind o armă de temut care, datorită eficacităţii sale în luptă, a făcut ca mastodontul militar al Imperiului Roman să îşi schimbe modul de apărare al soldaţilor săi, întărindu-le coifurile cu platbande metalice şi creând armuri pentru braţele şi picioarele acestui miriapod ofensiv ce se vedea altfel pus în situaţia de a avea membrele secţionate sau chiar capetele retezate.

Derivată din coasa folosită la muncile agricole, dar având o altă rezistenţă şi fiind fixată într-un mâner ce îngăduia a fi manevrată cu ajutorul ambelor mâini, sabia dacică şi-a găsit utilitate într-o îmbinată unică cu credinţa în nemurire a soldaţilor ce o aveau în dotare. Această îmbinare a filosofiei – credinţe cu istoria evoluţiei unei arme avea să aducă respectul celorlalte armate ce intrau în conflict cu strămoşii noştrii. În mâinile unui luptător geto-dac încercat, falxul reteza absolut orice, graţie formei sale unice. Toate populaţiile vecine se temeau de armata dacă. Nimic nu rezista unei lovituri năpraznice de falx: arme, armuri, scuturi, cai.

Codul Zalmoxian de conduită şi falxul dacic a reprezentat o pavază de temut a Regatului Dac. Leziunile potenţiale (tăieturi, despicături) apărute în urma luptelor cu asemenea arme depindeau de forţa loviturii, de experienţa celui ce folosea sabia, de unghiul de incidenţă, precum şi de porţiunea de corp afectată. În cazul loviturilor cu amplitudine mare, intervenea forţa de inerţie conferită de greutatea armei, dar şi a ambelor braţe ridicare spre a lovi şi reteza. Acest gen de sabie presupunea şi un anume gen de eroism care, combinat cu caracteristicile de excepţie ale armei, poate justifica asocierea aproape exclusivă a dacilor cu Falx Dacica. Ataşamentul acestor daci pentru o asemenea armă nu rezidă doar din calitatea materialului şi eficacitatea formei, dar trebuie pus în legătură şi cu acea detaşare pe care dacii o aveau în faţa morţii.

Coiful roman ranforsat „de la Vinerea” a fost descoperit în punctul Pochia de pe teritoriul satului Vinerea, care face parte din orașul Cugir (jud. Alba), împreună cu o serie de alte piese de armament militar de origine romană. Întregul grup de artefacte a intrat în colecțiile Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia în anul 2016, acestea fiind inițial supuse unui îndelungat și complex proces de restaurare. Coiful este aproape complet, lipsind doar obrăzarul drept, precum și o mare parte din ornamentele de alamă. El a fost confecționat din tablă de fier, fiecare piesă componentă fiind realizată separat prin decupare și forjare la cald. O modificare importantă, care apare și la acest coif, este întărirea calotei cu două bare din fier încrucișate (ranforsare).

Mai sunt și alte modificări ale armurilor romane, care apar tot după primul război daco-roman. În afara „crucii de fier”, coifurilor li se adaugă și o gardă de ceafă mai lungă, tot pentru a-i proteja pe romani de falxurile care puteau reteza cu ușurință gâtul unui legionar. În plus, armata romană începe să folosească și „manica”. Așa cum îi spune și numele, aceasta este un fel de mânecă formată din segmente metalice, care apărau brațul pe care nu-l putea apăra scutul de loviturile falxurilor dacice. Toate aceste inovații au făcut ca armata romană să fie mai eficace în acțiunile sale de atac și să câștige în final bătăliile cu temuta armată dacă.

Conf. univ. dr. George V Grigore

Ilustrație Dac și Roman: Gabriel Tora

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină