Cunoaste lumea

Noutăți

Religia lui Hitler: creștin, ateu sau păgân?

  •  
  •  
  •  

Nazismul este considerat ca fiind o ideologie susținută de ateism, dar o privire mai atentă la discursurile și scrierile lui Hitler arată o viziune oarecum ambiguă asupra religiei. Deși câțiva istorici susțin că Hitler era creștin, nu există un consens cu privire la credințele sale religioase. Cu toate acestea, după cum scrie istoricul Samuel Koehne, există trei linii principale de dezbatere:

  • Nazismul a aderat la o formă de neopăgânism
  • Nazismul în sine era o „religie politică”
  • Nazismul a promovat o formă de creștinism

Păgânismul a fost strâns legat de mișcarea populistă völkisch care a cuprins Germania din secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. De fapt, când naziștii au sărbătorit pentru prima dată Crăciunul la München (în 1920), au transformat această sărbătoare creștină într-una a solstițiului.

Într-un discurs din 1920, Hitler, care a fost crescut în Biserica Catolică, a spus că arienii au construit „culte de lumină” oriunde s-au stabilit de-a lungul istoriei. În timp ce Hitler s-ar fi putut identifica în fervoarea mișcării völkisch, este puțin probabil să fi crezut în validitatea metafizică a aspectelor sale păgâne.

ADN-ZB/Archiv Kirchenwahl am 23.7.1933 in Berlin. Wahl in der Marien Kirche am Neuen Markt. Nazistische Wahlpropaganda unter Maske des Christentums.

ADN-ZB/Archiv
Kirchenwahl am 23.7.1933 in Berlin. Wahl in der Marien Kirche am Neuen Markt. Nazistische Wahlpropaganda unter Maske des Christentums.

Este bine stabilit faptul că Hitler s-a îndepărtat repede de lumea ezoterică a mișcării volkisch, pentru că nu dorea acest gen de societate secretă a inițiaților care să caracterizeze acea tradiție. Vroia să construiască o mișcare de masă. Ca urmare, în Mein Kampf a scris puternic în sprijinul Bisericii Catolice și a tradițiilor sale dogmatice. Acest lucru nu a fost din dragoste pentru conținutul doctrinei bisericești, ci pentru că el credea că naziștii ar putea folosi astfel de forme pentru a-și crea propria „mărturisire politică”, trecând de la „sentimentul volkisch” la o credință absolută în corectitudinea rasismului nazist”, a declarat istoricul Samuel Koehne.

Albert Speer, arhitect și ministru al înarmării și producției de război pentru al Treilea Reich, nota în jurnalul său faptul că Hitler le declarase: „Vedeți, a fost nefericirea noastră să avem religia greșită. De ce nu am avut religia japonezilor, care privesc sacrificiul pentru patrie ca fiind cel mai suprem gest? Și religia lui Mohammed ar fi fost mai compatibilă cu noi decât creștinismul. De ce trebuie să fie creștinismul cu blândețea și frământarea lui în viețile noastre? ”

De asemenea, în Mein Kampf, Hitler notase:

Această lume a noastră ar fi de neconceput fără existența practică a unei credințe religioase (…) Și fondatorul creștinismului nu a făcut niciun secret cu privire la estimările sale despre poporul evreu. Când a considerat necesar, El ia dus pe acei dușmani ai rasei umane din Templul lui Dumnezeu (…) De aceea astăzi cred că eu acționez în conformitate cu voința Celui Atotputernic Creator: prin lupta mea împotriva evreului, mă lupt pentru lucrarea Domnului.”

Este imposibil să știm exact ce credințe religioase avea Hitler. Ce pare sigur este că Hitler avea o credință absolută în două lucruri: hiper-naționalismul și el însuși.

sursa: http://www.historyonthenet.com/hitlers-religion/

sursa: https://contemporarychurchhistory.org/2012/12/new-research-on-nazism-and-christianity-samuel-koehne/

sursa: http://bigthink.com/articles/was-hitler-an-atheist-probably-not

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

2 Comments on Religia lui Hitler: creștin, ateu sau păgân?

  1. Multe ganduri, idei, identitati tembelice avea Hitler. Manipulat cu usurinta de marii oculti, a facut exact voia celor ce se dau victime si azi.

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii