Cunoaste lumea

Noutăți

Povestea unei „meserii” uitate. Băieții care erau pedepsiți și bătuți în locul prinților, ori de câte ori aceștia din urmă făceau câte o boacănă

  •  
  •  
  •  

Pare o idee ciudată pentru noi acum, însă nu și în secolele 15 și 16 , când curtea regală engleză a stabilit, în timpul monarhiilor Tudor și Stuart, faptul că prinții, chiar dacă greșesc, nu trebuie bătuți sau pedepsiți, în locul acestora fiind aduși la curte special pentru acest lucru băieți simpli dispuși să „încaseze” pedepsele date de rege prinților.

Whipping Boy, cum erau numiți aceștia, erau crescuți de familiile lor pentru acest lucru, iar la vârsta potrivită ajungeau la palat. Erau educați în spiritul regalității, cunoșteau deja politicile și conduita acceptată de casa regală și se împrieteneau cu prinții. În acest mod, regele considera faptul că pedepsirea prietenului prințului, pentru boacănele acestuia, este o formă de pedeapsă suficientă ca tânărul de viță nobilă să-și învețe lecția.

Straniul concept este puțin mai ușor de înțeles atunci când este pus în context. Regalitatea din acele vremuri era convinsă de faptul că are puteri divine și că nu răspunde decât în fața lui Dumnezeu:

„Starea monarhiei este cel mai suprem lucru pe Pământ, căci împărații nu sunt doar locotenenții lui Dumnezeu care stau pe tronul Lui, dar chiar și de Dumnezeu însuși sunt numiți dumnezei”, Iacob I (a.k.a. „Cel mai înțelept nebun în creștinătate”), discurs din anul 1609.

Prezența acestei „meserii” este semnalată și în ecranizarea de succes a celor de la HBO, Urzeala Tronurilor, după seria fantasy Cântec de gheaţă şi foc, scrisă de George R. R. Martin. 

traducere și adaptare: Radu Ungureanu

sursa: http://www.phrases.org.uk/meanings/whipping-boy.html


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii