Peste o mie de oameni au protestat în Piața Victoriei față de Legea vaccinării. Părinți: „Am venit pentru că vrem să fim liberi”, „Copiii mei nu sunt proprietatea statului!”, „Familia naște și își crește copiii, nu statul”

ActiveNews.ro: Peste o mie de persoane au protestat duminică, pentru câteva ore, în Piața Victoriei din Capitală, față de obligativitatea vaccinurilor. Oamenii susțin că legea care le impune să-și imunizeze copiii le îngrădește dreptul la libertate. De asemenea, mulți dintre părinții prezenți la manifestație susțin că micuții lor au suferit efecte adverse în urma administrării serului, de aceea l-au refuzat pentru ceilalți copii ai lor.
„Am venit pentru că vrem să fim liberi. Am trei copii, doar unul este vaccinat. Are șase ani. Pentru ceilalți doi nu am acceptat vaccinul, pentru că am experimentat reacții adverse la prima fetiță. A avut tot felul: valori modifcate la ficat, nu lua în greutate, agitație. În principiu, e ideal să fim liberi. Ceilalți copii ai mei au 5 ani și 3 luni”, a declarat Mihaela, prezentă la protest cu copiii și cu soțul ei, conform Mediafax.
Protestul a fost unul pașnic, fără scandări și fără incidente. Manifestanții au pancarte cu mesaje precum: „Pe copii îi protejează părinții, nu politicienii corupți”, „Proiectul de lege privind vaccinarea obligatorie este ilegal, neconstituțional și abuziv”, „Dreptul la alegere nu este negociabil”, „Familia naște și își crește copiii, nu statul”.
„Suntem o țară liberă, cetățenii au dreptul la libertate. Nicio lege nu ne poate obliga să ne asumăm ceva. Medicul nu-și asumă în scris, de ce părintele trebuie să-și asume în scris un act, în condițiile în care avem dreptul la informare? Nu ni se prezintă riscurile, și cu toate acestea, tot părintele trebuie să accepte acest risc. Am un singur copil, are patru ani și cred că nu va mai apărea altul din cauza legilor din România. Nu a fost vaccinat, doar în maternitate, la două ore după naștere și a avut reacții după vaccin. Acolo ne-am oprit, am refuzat alt vaccin”, a spus Roxana, o altă mămică prezentă la protest.
Proiectul de lege privind organizarea și finanțarea activității de vaccinare a populației în România a fost adoptat, miercuri, de Guvern. Proiectul de act normativ instituie obligația vaccinării copiilor cu vaccinurile prevăzute în calendarul național de vaccinare, precum și cu cele administrate în situații epidemiologice speciale întregii populații sau unor grupuri de populație. Actul normativ ar urma să intre în vigoare la data de 1 ianuarie 2018. Proiectul de lege a fost transmis Parlamentului.
Citește mai mult: ActiveNews.ro
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
pretextul cu rujeola a fost pt a ne transforma copii si nepotii in cobaii lor .nimeni nici statul si nici producatorii de vaccinuri nu isi asuma in scris ce efecte adverse si ce boli pot provoca acestea .doar parintii sint obligati sa dea declaratii in scris daca sint de acord sau nu . in plus sintem amenintati ca daca nu facem ce vor ei se incepe cu amenxi uriase si apoi se trece la decaderea din drepturi parintesti si jti ia copilu si capac la toate te si poate aresta pt rele tratamente asupra copililui.ma intreb ce tara sintem noi unde drepturile cetatenesti sint zero si dince ince mai mult semanam cu un lagar unde se experimenteaza substante de tot felul .eu cred ca se vrea depopularea Romaniei si intreb la cel mai serios mod cine rivneste la ea si o doreste a fi o noua patrie pt oculta mondiala ca prea a ramas la fel de bogata si frumoasa dupa 27 de ani de jaf salbatic si alungarea celor mai buni in afara ca sclavi buni de munca pt straini