Cunoaste lumea

Noutăți

Descoperire arheologică surprinzătoare: locul în care au trăit apostolii Petru, Andrei și Filip!

  •  
  •  
  •  

Recent, o echipă de arheologi din Israel a ajuns la concluzia că a găsit, în urma săpăturilor efectuate, ruinele orașului roman Julias, acesta fiind locul în care au trăit, cu două milenii în urmă, trei dintre cei doisprezece apostoli care l-au urmat pe Iisus, și anume Petru, Andrei și Filip. Acest sit arheologic se află pe malul nordic al Mării Galileii, în rezervația naturală Valea Betsaida.

A reieșit că a existat, acolo, un adevărat oraș, nu doar un modest sat locuit de către pescari, după cum a declarat dr. Mordechai Aviam de la Colegiul Kinneret, pentru ziarul Haaretz. Un element important al descoperirii îl reprezintă ruinele unei băi publice, astfel de edificii fiind construite, în epoca ocupației romane, numai în așezările importante, de tip urban.

c

Josephus Flavius – cunoscutul istoric evreu din Antichitate (cel care considera că au existat asemănări între preoții geto-daci și secta esenienilor), reprezintă singura sursă care se referă la acest oraș. Josephus Flavius a scris că regele evreu Filip Irod, fiul biblicului rege Irod, a transformat Betsaida – mic sat locuit de către pescari pe vremea lui Iisus, într-un oraș roman în adevăratul sens al cuvântului.

e

Regele Filip a înființat orașul „Julias” în anul 30 e.n. și l-a botezat după numele nobilei Livia Drusilla, care, după căsătorie, a devenit cunoscută sub numele de Julia Augusta, fiind cunoscută din istorie drept mama împăratului roman Tiberius.

În anul 725 d.Hr., Willibald, episcop de Eichstätt (Bavaria), a ajuns în locurile unde se petrecuseră, cu secole în urmă, faptele apostolilor. Cu acest prilej clericul a vizitat, după cum avea să relateze mai târziu, o biserică din Betsaida, lăcaș de cult ale cărei temelii au fost construite pe locul în care s-a aflat casa în care au viețuit apostolii Petru, Filip și Andrei.

Ar fi perfect dacă ar fi scoase la iveală și ruinele acestui lăcaș de cult, acum, după ce a fost descoperit anticul oraș Julias, construit pe ruinele Betsaidei. Până acum, arheologii și istoricii opinau că orașul Julias se află într-o cu totul altă zonă, însă noile descoperiri corespund mai bine cu datele oferite de către istorie.

d

a

Surse: www.haaretz.com, nationalgeographic.com

Autor: Tomi Tohaneanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii