Cunoaste lumea

Noutăți

Festivalul PISICILOR din Belgia și povestea tristă din spatele acestuia

  •  
  •  
  •  

În ultimii șaizeci de ani, orașul Ypres din Belgia a organizat o populară „Paradă de pisici” care atrage vizitatori din întreaga țară. Kattenstoet, sau „Festivalul Pisicilor”, are loc o dată la trei ani și constă, în principal, în organizarea de parade cu figuri uriașe a îndrăgitelor feline și baluri mascate cu tematică similară. Însă în spatele acestui frumos festival se ascunde o poveste destul de tristă.

În Evul Mediu, pisicile erau considerate de oameni ca fiind părtașe, datorită asocierii cu vrăjitoarele, la multe dintre ritualurile magice. Pentru a scăpa de vrăji, în multe orașe europene, vestul Europei în special, oamenii adunau zeci de pisici într-o cușcă de plasă sau de răchită și le ridicau în foc. După ce animalele erau arse, mulțimea strângea cărbunii și cenușa și le duceau acasă pentru a le purta noroc.

Orașul Ypres, Belgia este unul dintre locurile unde aveau loc astfel de ritualuri în trecut. Practica barbară a continuat până în 1817. După acel an pisica a început să fie sărbătorită, localnicii dându-și seama cât de nebunești erau tradițiile lor. „Festivalul pisicilor” a rămas în cea mai mare parte un festival local până în anii 1955, când în a doua duminică a Postului Mare, a fost organizată prima paradă națională de sărbătorire a pisicii în zonă. Manifestație la care au fost prezentate peste 1.500 de figurine.

kattenstoet-ypres-16 kattenstoet-ypres-42 kattenstoet-ypres-32 kattenstoet-ypres-22 kattenstoet-ypres-76

sursa: http://www.amusingplanet.com/2017/07/kattenstoet-cat-throwing-festival.html

traducere si adaptare: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii