Fascinanta Peșteră Albastră din Capri, Italia. Locul era folosit de romanii antici ca piscină. Galerie foto

Peștera Albastră este situată pe coasta insulei Capri, în sudul Italiei, zonă renumită pentru apele sale de un albastru unic. Lumina fluorescentă din aceasta este cauzată de o mare deschidere subacvatică ce se află sub intrarea folosită de turiști, deschidere care luminează grota de jos, prin tot stratul de apă, asemeni unei lumini de neon dintr-o piscină. Peștera Albastră are 60 de metri lungime şi 25 de metri lăţime. Adâncimea sa maximă este de 150 de metri.
Se presupune faptul că acest loc a fost folosit pe post de piscină personală de către împăratul Tiberius, după ce a mutat capitala Imperiului Roman pe insulă, în anul 27 d.Hr. În timpul domniei sale, peștera a fost decorată cu mai multe statui și simboluri romane. Grota era cunoscută de localnici sub numele de Gradola, după locul de debarcare din apropiere, însă, din cauza unor legende cum că aici ar fi locul în care se adună vrăjitoarele, era evitată.
Peștera Albastră a fost redescoperită în 1826, de către poetul polonez August Kopisch şi de prietenul său elveţian, artistul Ernest Fries. Kopisch a fost foarte impresionat de frumuseţea peşterii şi a descris-o în cartea sa “Entdeckung der Blauen Grotte auf der Insel Capri”. Doi ani mai târziu, poetul Wilhelm Waiblinger a scris o odă specială acestui loc, ca un omagiu adus epocii romantismului şi omului “reîntors la natură”. Peștera a inspirat, ulterior, în 1835, romanul lui Hans Christian Andersen, “Der Improvisator”, un bestseller al secolului al XIX-lea, care a declanşat un flux nesfârşit de vizitatori la Capri. Astăzi, locul este emblema insulei Capri şi atrage anul mii și mii de turişti.
sursa: amusingplanet.com/ Wondermodo
traducere și adaptare: Radu Ungureanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu