Arheologii au găsit dovezi ce arată că omul avea cunoștințe de agricultură încă de acum 23.000 de mii de ani

Arheologii au descoperit în nordul Israelului dovezi ce atestă faptul că omul avea cunoștințe de agricultură încă din miezul ultimei Ere Glaciare, cu 11.000 mii de ani înaintea primelor culturi organizate recunoscute până acum de lumea științifică. Potrivit The Guardian, au fost găsite circa 150.000 de mii de rămășițe de plante cultivate lângă o așezare de lângă Marea Galileei.
”Știm că din punct de vedere ecologic omul de atunci a avut capacitatea de a schimba destinația plantelor, din simple plante sălbatice, în plante cultivabile.”, a explicat profesorul Ehud Weiss, unul dintre cercetători.
La situl arheologic din zonă au mai fost descoperite unelte din piatră cu mici rămășițe ale plantelor tăiate, colibe și cuptoare din piatră.
”Nu putem spune că agricultura a început aici și apoi a continuat în Neolitic. Avem un gol între cele două perioade. Dar noile descoperiri ne arată faptul că oamenii din acele timpuri erau mai sofisticați decât se credea până acum și aveau cunoștințe mult mai vaste.”, a explicat Weiss.
Până acum, oamenii de știință credeau că agricultura a început în Orientul Mijlociu, în urmă cu 12.000 de ani, odată cu dovezile ce arată preocuparea omului pentru a domesticii animalele și a cultiva primele cereale.
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Si totusi,stramosul cel mai indepartat al griului,o varietate de pir, adevarat,o reminiscenta a epocii glaciare,mai poate fi gasit doar in Europa (ia,ghici unde!) si in America de Sud.,,Cercetare inseamna ceea ce faci cind nu sti ce cauti”Este bine sa fi cercetator..si avut …si cuvintul tau sa fie lege!