Cunoaste lumea

Noutăți

Din această vară începem filmările la lungmetrajul artistic ZALMOXIS. Află mai multe…

  •  
  •  
  •  

Și iată că am ajuns în punctul în care putem spune că demarăm efectiv filmările la lungmetrajul ZALMOXIS. Proiectul, la a cărui realizare se va munci doi ani încheiați de acum înainte, are susținere pe toate direcțiile și își propune să reconstituie lumea geto-dacilor de acum 2.700 de ani, momentul în care a început reforma spirituală a marelui Zalmoxis, conform dovezilor…

Încă nu vă o să vă dau toate detaliile, dar pot să vă spun că avem un regizor valoros, actori de primă mână, cascadori cu experiență și o serie de tehnicieni care sunt capabili să facă o muncă de calitate.

Filmul, care va combina inteligent temele spirituale cu cele dramatice, războinice, va fi lansat în toamna anului 2019 în România, dar și în alte țări, și avem motive serioase să credem că el va avea puterea de a influența major societatea românească, făcând-o să-și reconsidere într-un mod semnificativ trecutul. În același timp, va dezvălui publicului din toată lumea un fragment fascinant de istorie și spiritualitate, atrăgând atenția asupra unui personaj remarcabil, a cărui reformă spirituală a influențat continentul european pentru secole.

În această vară și toamnă vom realiza filmările pentru un fragment din film, cea mai mare parte a efortului artistic și financiar urmând să se facă pe parcursul anului 2018. Tocmai de aceea, îi anunț și pe această cale pe toți cei care au trimis fotografii pentru casting că vom face o selecție finală în această toamnă, majoritatea dintre cei selectați urmând să participe la realizarea filmului anul viitor.

Și cum acest film presupune un efort financiar semnificativ – un buget de 1.200.000 de euro – orice susținere este cât se poate de bine venită, fie că este vorba de bani, servicii sau obiecte necesare în procesul realizării acestui film. De aceea, vă informez încă o dată că, dacă doriți să fiți alături de noi în acest proiect de anvergură, aveți următoarele posibilități:

  1. Să deveniți cofinanțatori ai proiectului, printr-un contract de asociere în participațiune, situație în care veți fi parte și la beneficiile materiale aduse de film, timp de 10 ani după lansare lui;
  2. Să faceți o sponsorizare pentru acest proiect. Orice persoană juridică poate orienta o parte din impozitul pe profit (adică nu pierde niciun leu făcând acest lucru) pentru susținerea acestui film;
  3. Puteți face donații ca persoană fizică, direct în conturile noastre sau prin Paypal;
  4. Puteți trimite un SMS la numărul de telefon 7472 cu cuvântul de cod DACIA și adresa dv de e-mail. În acest fel veți cumpăra filmul documentar de scurt metraj “Șase Milenii de Continuitate” (Scenariul și regia Daniel Roxin) și Teaser-ul filmului artistic “Zalmoxis”, ambele la o calitate HD. Preț SMS = 5 Euro+Tva, valabil în rețelele Vodafone, Orange, Telekom și Digi;
  5. Puteți achiziționa produsele noastre (cărți, tricouri, obiecte decorative, repoduceri după artefacte) de pe site-ul http://dacia-art.ro/

Mai multe despre aceste modalități de implicare găsiți aici, pe site-ul oficial al filmului: http://zalmoxis.info/sustine-filmul/

Așadar, din iulie începem filmările la filmul ZALMOXIS. Vă vom ține la curent cu tot ce este important de știut. Sperăm să fiți alături de noi, cât mai mulți. Sunt convins că vom face o treabă excelentă ÎMPREUNĂ!

Daniel Roxin

Site-ul oficial al filmului: http://zalmoxis.info/


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii