Cunoaste lumea

Noutăți

Potrivit sondajelor, trăim într-o lume din ce în ce mai atee. Argumentul matematic al existenței lui Dumnezeu…

  •  
  •  
  •  

Întrebarea dacă există sau nu un Dumnezeu, un Creator a tot ceea ce ne înconjoară este sau a fost, măcar pentru o singură dată în viață, pe buzele fiecăruia dintre noi. Potrivit unui sondaj realizat peste ocean, procentul americanilor care nu sunt adepții unei religii ajungea la finele anului 2014 la 23% din populație. De asemenea, procentul celor care nu cred deloc într-un Creator era de 33%, cu o creștere de 11% față de anul 2007.

De asemenea credința în Dumnezeu a scăzut semnificativ în ultimul an și în Marea Britanie. Într-un sondaj realizat pentru cotidianul Times, numărul persoanelor care se declară atee a crescut cu 5 procente, de la 33% la 38%. Trendul pare a fi unul crescător în întreaga lume. Viața modernă pare a ne fi distras atenția de la căutarea unui răspuns la această întrebare. Tindem să ne bazăm din ce în ce mai mult pe tehnologie, pe experiențe oferite de realități virtuale, care gândesc pentru noi, și din ce în ce mai puțin pe intuiție, sentimente, suflet și conștiință.

biserica

În 1960, Eugene Wigner, fizicianul de la Princeton și ulterior câștigătorul Premiului Nobel, a ridicat o întrebare fundamentală: De ce natura, întotdeauna, respectă legile matematicii? Același lucru este susținut și cercetători ca Philip Davis și Reuben Hersh: matematica există independent de realitatea fizică.

Cum pot atomii și moleculele fizice, de exemplu, să creeze ceva care există într-un domeniu separat și nu are o existență fizică: conștiința umană? Ca și legile matematicii, conștiința nu are nici o prezență fizică în lume, imaginile și gândurile din conștiința noastră nu au dimensiuni măsurabile, însă ele există.

În 2004, marele fizician britanic Roger Penrose a prezentat o viziune a unui univers compus din trei lumi independente – matematică, lumea materială și conștiința umană. După cum a recunoscut Penrose, a fost un puzzle extrem de complex pentru el nereușind să poate demonstra modul în care cele trei lumi interacționează una cu alta, susținând însă că, fără îndoială,  legătura este făcută de un mare matematician…

sursa: http://www.patheos.com/blogs/friendlyatheist/2016/12/23/new-uk-poll-finds-belief-in-god-dropped-significantly-in-2016/

sursa: http://www.pewresearch.org/fact-tank/2016/08/24/why-americas-nones-left-religion-behind/

sursa: http://www.ancient-origins.net/human-origins-religions/arguments-why-god-very-probably-exists-008102

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

1 Comment on Potrivit sondajelor, trăim într-o lume din ce în ce mai atee. Argumentul matematic al existenței lui Dumnezeu…

  1. Este chiar prea simplu.Toate lucrurile si evenimentele pe care le cauti sunt imediat in apropierea ta sau au un corespondent in apropierea ta.Dumnezeu este singurul care este in tine(altfel spus o alta exprimare a lipsei liberului arbitru,al lui Einstein).Restul tine de ritualuri putin cam ,,omenesti”

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii